Mai avem timp să iubim...

    V-ați gândit vreodată cum iubiți? Cum dăruiți iubirea partenerului de viață și cum se simte acesta? Dacă iubirea oferită este de ajuns? Sau dacă iubirea dumneavoastră este una toxică? Eu mă gândesc mereu...mă gândesc și la ce și cum primesc dar și la ce ofer... mă gândesc că poate câteodată din prea multă iubire fac rău, sau că din prea multă iubire ajung să cer imposibilul.

   Nu există jumătăți de măsură atunci când vorbim de iubire...fie o simți, fie nu! Nu sunt căi de mijloc, sau alte "instrumente ajutătoare" care să ne facă să îndreptăm anumite greșeli. Pentru mine, dragostea este cel mai puternic sentiment, atât de puternic încât uneori poate deveni periculos...din dragoste ne naștem și tot dragostea ne consumă până la ultima picătură de energie. Ne putem numi privilegiați atunci când întâlnim sentimentul pentru prima dată, dar de fapt, nu ne dăm seama că     ne-am semnat sentința la moarte...

     Se spune că într-o relație, unul iubește mai mult decât celălalt...  în astfel de cazuri, mai putem vorbi de iubire? Sau poate este un fel de iubire neîmpărtășită, habar nu am... cert este că într-o astfel de situație nu ne rămâne decât să ne conformăm... fie rămânem și alegem să oferim mai multă iubire, fie plecăm și încercăm să schimbăm macazul în următoarea relație. Eu am rămas, mereu. Nu știu dacă este o greșeală, dar este vizibilă diferența dintre un om pentru care partenerul de viață este tot, și un om pentru care partenerul de viață este doar partener și atât. Trăim vremuri în care iubire și sentimentele sunt știrbite de răutate, bani și orgolii...și din păcate nu cred că ne vom mai reveni vreodată. Este din ce în ce mai greu să găsești persoane sincere, persoane care să îți fie alături la bine și la greu și care ulterior să îți ofere familia mult visată. 

     Scriu aceste rânduri cu gândul că poate situația nu este atât de neagră pe cât o descriu eu, sau nu este atât de imposibilă...sper să văd din ce în ce mai multe cupluri îndrăgostite și din ce în ce mai multă iubire împărtășită!  

Mărturisiri.

     Trăim într-o societate meschină, în care ne vindem aproapele pentru binele nostru. Am ajuns să nu ne mai gândim la frații noștri, la nevestele sau soții care ne așteptă acasă, ci să ne gândim cum să furăm mai mult și cum să ne afișăm cu pipițe de 20 de ani. Mi-e scârbă că trăiesc într-o societate în care cuvântul prietenie nu există, și îmi pare rău de generațiile viitoare!

     Mulți îmi pot spune că sunt rea, că sunt negativistă și că în toate postările mele vorbesc despre răutatea oamenilor. Fraților, treziți-vă! Am evoluat ( în rău, din punctul meu de vedere ), iar valul de tehnologie care ne-a luat pe sus nu a făcut decât să ne înrăiască și să ne ridice gradul de egoism la standarde extrem de mari. Astăzi nu vezi un individ care să nu aibă o parolă la telefon... sau un individ fără un cont de facebook. Din păcate, mă număr și eu printre aceștia, iar câteodată, mă cert pentru acest lucru. Suntem controlați de tehnologie, și tot prin intermediul ei ajungem să rănim oamenii din jur. Avem vieți controlate de parole, avem conturi, familii și prietenii parolate! Ne ascundem de oricine și ajungem să trăim într-o minciună! 

    Socializarea din ziua de astăzi, este de fapt, bârfă! Intrăm pe chat să comentăm o poză postată de curând, intrăm pe whatsapp doar pentru a ne ține la curent cu știrile din oraș, și tot așa. Oamenii sunt atât de răi încât se vorbesc unii pe alții, își poartă ranchiună până la ultima suflare, lăsând în urmă o dâră de perversitate. Și din această cauză, stau câteodată și mă gândesc, mai este vreo cale de salvare pentru o astfel de societate? Putem elimina plimbatul vorbelor, minciuna și răutatea din noi? Eu sincer cred că nu. Sau mai bine zis, cred că un astfel de proces durează...cere timp, oameni dispuși să se schimbe și bunăvoința lor. Dar până atunci, nu este mai bine să facem ce am învățat? 

    Este rușinos în ce mediu trăim. Este rușinos când privim în urma noastră și vedem că nu am lăsat nimic frumos. Sper doar ca printr-o minune, să ne revenim! Să renunțăm la conturile de pe site-urile de socializare și la telefoanele pline de parole și să ne trăim viața fără toate aceste gadgeturi...nu avem nevoie de ele, avem nevoie de suflete calde lângă noi.