Mai sunt câteva ore şi anul 2015 intră la capitolul trecut. Pentru că am văzut că se poartă, am decis să fac o retrospectivă în cinstea anului care se apropie cu paşi repezi de final.
Aşadar, 2015 a însemnat pentru mine:
-oameni noi. Am avut oportunitatea de a cunoaşte oameni speciali, de la care am avut ce învăţa şi în jurul cărora sper să rămân cât mai mult timp. Pentru poveţele şi îndrumările date, vă mulţumesc!
-evoluţie. Am ales să nu bat pasul pe loc, şi să îmi testez limitele. A fost un succes!
-"dulci" dezamăgiri. Pentru că oamenii care m-au părăsit nu au realizat că, de fapt, îmi fac un bine. Mi-aţi uşurat munca!
-planuri. Pentru că niciodată nu mă mulţumesc cu ceea ce am, pentru 2016 am planuri mari. To be continued...
-linişte. Meritul familiei.
-prietenii pe viaţă. Pentru fetele mele care mă suportă după o zi proastă şi pentru nopţile pierdute pe Whatsapp. Sper să tocim scaunele cafenelelor!
-iubire. Pentru că sunt iubită mai mult decât pot duce!
Sper că 2016 să fie un an plin de surprize plăcute, să realizaţi tot ceea ce v-aţi propus şi să aveţi răbdare. Înconjuraţi-vă de oameni frumoşi care să vă motiveze şi pentru care să fiţi speciali.
2015, mulţumesc pentru tot ce am trăit! 2016, sunt pregătită!
Am ajuns acasa, extenuata dupa un drum de aproximativ 2 ore. In rata cu care circul, colegii de drum isi faceau planurile pentru sarbatorile care se apropie, fiecare indreptandu-se catre cei dragi. Doamna care se afla langa mine nu era atat de incantata de aceasta perioada in comparatie cu ceilalti calatori... si, deodata, ii aud telefonul sunand. La celalalt capat era mama ei, care ii spunea cu o voce tremuranda ca uraste zilele ce urmeaza si ca ii este extrem de greu ca nu este langa "ei". Apelul primit de doamna cu care imparteam scaunul m-a miscat, si am inceput fara sa vreau sa ma gandesc la cei de acasa, la oamenii care asteapta fiecare sfarsit de saptamana pentru a ma vedea, oamenii pentru care Andreea inseamna tot.
Spre fericirea mea, familia mea chiar este una model: am doi parinti care se iubesc ca in prima zi si care m-au inconjurat cu intelegere si dragoste, iar putinii oameni dragi care imi sunt alaturi au stiut sa imi arate, fiecare in felul lui, cat de importanta sunt pentru ei. Din aceasta cauza, sunt recunoscatoare si imi dau seama ca mai mult de atat nu imi pot dori.
Pentru mine nu doar aceasta perioada este deosebita, ci fiecare zi petrecuta cu ei. Datorita lor vin acasa, si tot pentru ei fac anumite sacrificii, pentru ca vreau sa se mandreasca cu mine. Familia este cea care imi aminteste ca sunt o persoana speciala cu un suflet frumos. Despre Andreea, numai de bine...
Ce vreau sa spun este ca ar trebui sa ne multumim cu lucrurile de calitate, cu iubirea primita, nu cu telefoanele, tabletele sau excursiile extravagante. Puneti accent pe oamenii din viata voastra, si pe experientele traite cu ei.
Va doresc Sarbatori Fericite, un Craciun deosebit alaturi de cei dragi, si un An Nou plini de oameni de calitate!
Din nou, scriem. Nu am mai postat de ceva timp, şi nu pentru că am fost ocupată, ci din simplul motiv că nu aveam ce. În viaţa mea nu s-au întâmplat lucruri semnificative, nu am trecut prin schimbări majore, astfel încât să împărtăşesc cu voi stările mele de spirit sau sentimentele care mă încercau. Asta nu înseamnă că plăcerea de a scrie a dispărut. Ba din contră...:)
Zilele trecute mă gândeam ce să scriu... ce rânduri să aştern pentru a vă stârni interesul, şi deodată m-am trezit, pentru că mi-am dat seama că am ajuns în cealaltă tabără, tabăra comercială. Nu vreau să devin comercială, nu vreau să scriu doar pentru a prinde, nu vreau să fac o rutină din aceste postări şi nu vreau că blog-ul să devină monoton. Nu spun că sunt profesionistă în ceea ce fac, şi sinceră să fiu, nici nu vrea să devin, pentru că scriu din pură plăcere, iar voi, cei care îmi citiţi rândurile, sunteţi oameni care citiţi tot din plăcere. Nu faceţi acest lucru doar de curiozitate, ci pentru că sunteţi interesaţi de ceea ce urmează să postez; nu faceţi acest lucru doar că să aveţi la ce da share cu gândul că aţi mai pus pe wall-ul vostru încă un articol filozofic şi o să adunaţi cât mai multe like-uri, aşadar, nu faceţi toate aceste lucruri doar pentru a fi COMERCIALI!
Pentru mine comercialul este acelaşi lucru cu popularul... dar cu acel popular care se îndreaptă spre vulgar, sau mai bine zis spre ceea ce îşi doresc oamenii din ziua de astăzi, pentru că da, am devenit o societate care iubim vulgarul! Astăzi nu mai citim cărţi de dragoste, citim cărţi erotice, nu ieşim la o întâlnire pentru a ne construi o relaţie, ci pur şi simplu ieşim pentru o aventură, şi exemplele pot continua. Din fericire pentru mine, spun cu mâna pe inimă că nu mă încadrez în această tabără! Da, am citit şi eu 50 Shades of Grey, dar din pură curiozitate... nu spun că este o carte care m-a dat pe spate şi nici nu am recomandat-o până acum... dar eu, cel puţin, am CITIT-o!:))
Aşadar, dragii mei, sper să îmi scuzaţi pauza şi să înţelegeţi că blog-ul nu se adresează oamenilor comerciali. Dacă ajungeţi pe pagina mea, vă mulţumesc şi vă felicit pentru caracterele voastre frumoase! Andreea vă pupă!: ***
... m-am gândit să îţi scriu...dar ce rost ar fi avut? Probabil ai fi luat în râs umilul meu mesaj şi l-ai fi discutat cu vechile tale prietene la o cafea.
... m-am gândit la tine... mereu o fac. Ne leagă mult prea multe lucruri pentru o perioadă atât de scurtă în care am fost suflet lângă suflet.
... au fost momente când te-am vrut lângă mine... dar probabil oamenii din jurul tău te fac să uiţi de absenţa mea.
... mi-e dor de glumele noastre... de râsul tău şi de orele pierdute în telefon.
... toate astea, pentru ce? Rănile rămân în sufletele noastre, eu rănită de tine...tu de alţii. Vina o purtăm tot noi, iar valul acesta de sentimente reprezintă pedeapsa noastră...sau cel puţin a mea. A mea, pentru că m-am încrezut mult prea repede şi pentru că nu ştiam cum e să trăiesc fără tine, fără apelurile din fiecare zi, fără discuţiile şi bârfele noastre.
Există multe "şi "-uri în relaţia noastră...multă suferinţă, şi dezamăgiri. Cu toate astea, îmi place să mă gândesc la clipele frumoase care ne leagă. Mulţi îmi spun că sunt masochistă... că îmi place să mă întorc la oamenii care îmi fac rău şi că mi-o fac cu mâna mea. Fiecare persoană care s-a perindat prin viaţa mea, a reprezentat pentru mine o lecţie... însă ce folos dacă mă lovesc tot de ei ?
Ambiţia asta prostească a mea nu mi-o pot explica, însă tot acest cerc vicios îl pun pe seama răbdării mele. Am încredere că în viaţa fiecărui om pe care l-am întâlnit am lăsat o urmă de frumos şi o amintire caldă... dacă nu este aşa, probabil o să ne revedem! :)
... şi totuşi, tot răul spre bine! Rândurile acestea sunt liniştea ta şi refugiul meu... o poveste frumoasă, din care s-au rupt doi străini ce împărtăşesc aceleaşi amintiri !
Pentru că am ocazia să lucrez în fiecare zi cu oamenii, mulți îmi spun că este un privilegiu. Intru în contact direct cu aceștia, și îmi pot da seama de caracterul fiecărui om în parte chiar dacă petrecem o oră din viața noastră împreună. Am relaționat cu indivizi din diferite țări, dar susțin cu mâna pe inimă că românașii noștri au rămas cu acel spirit războinic de pe urma romanilor, doar că nu știu cum și când să îl folosească.
Sunt ghid și îmi place ceea ce fac. Îmi place să lucrez cu oameni haioși, care să își arate interesul dar care să și înțeleagă anumite situații...care să aprecieze țara pe care o reprezintă și care să dea dovadă de educație. Din păcate, atunci când vorbim de români vorbim de mahala...de țipete, urlete și stricăciune! Am întâlnit situații în care am fost nevoită să suport crize de isterie ale unor indivizi frustrați sau glume de prost gust...dragii mei, dacă așa ne comportăm la noi în țară cum ați vrea să ne privească Occidentul? Vrem statut de țară europeană, civilizată, când noi pentru 30 de lei suntem în stare să dăm în cap?! Acesta este comportamentul românilor peste tot, în restaurante, instituții publice sau chiar la noi acasă. Suspinăm după Ceaușescu și câteodată suspin și eu, dar nu pentru faptele pe care le-a făcut, ci pentru ordinea instaurată în țara noastră la acel moment. Am ajuns la concluzia că doar un regim totalitar ne-ar putea scoate din acestă mocirlă și ne-ar putea convinge să lăsăm la o parte golănismele astea de cea mai joasă speță.
Îmi doresc din tot sufletul meu să ne revenim, să pot fi mândră de țara mea și mai ales de români. Vreau să îmi întemeiez o familie într-un spațiu liniștit, nu într-un stat condus de șmecherași finanțați de părinți...vreau să cred că România are potențial și că mai există tineri ambițioși...dar până atunci " trăim în România și asta ne ocupă tot timpul ".
De la o vreme nu mai am timp de nimic... nimeni nu ma intelege, iar viata mea este ca un carusel din cauza caruia sunt tot timpul ametita. Nu stiu care este directia potrivita in care trebuie sa merg si parca nimic nu ma multumeste!
Cateodata ma gandesc cat de greu este sa fiu eu si sunt invidioasa pe oamenii care nu au pretentii de la viata. Sunt constienta ca lucrurile nu or sa mearga tot timpul in directia dorita, dar eu parca nu gasesc acea directie! Nu pot spune ca nu mi-am atins scopurile "de vacanta", insa mi-am dat seama ca nu ma fac asa fericita... ca banii nu se compara cu dragostea si ca orasul nu iti ofera liniste. Schimbarile din viata mea care s-au realizat cu consimtamantul meu aveau rolul de a ma ajuta, insa mai rau m-au incurcat ! Poate eu sunt de vina ca nu am rabdare cu oamenii noi intalniti si ca nu imi dau silinta sa ma adaptez...dar cu toate astea, sunt increzatoare! Cineva mi-a spus ca norocul nu vine cand il chemi, iar eu cred ca ce este al meu este pus deoparte...nu imi ramane decat sa am rabdare!
"Tot raul spre bine" este singura sintagma care ma motiveaza, este motto-ul meu si premiza pe care imi traiesc in momentul de fata viata. Sunt constienta ca de multe ori pretentiile mele sunt exagerate, ca sunt dificila si ca cu greu pot fi multumita, insa nu vreau sa ma plafonez, sa am o viata definita de rutina si oboseala. Asadar, nu imi ramane decat sa am rabdare si incredere ca timpul le va rezolva pe toate si sa astept pana cand norocul ma va vizita si pe mine...☺
O perioadă am ales să nu mai scriu...nu știu de ce. Poate că nu am avut timp, sau pur și simplu nu am avut chef. Mă aflu într-o perioadă pe cât de dificilă pe atât de plăcută, perioadă în care încerc să mă definesc ca persoană. În timp ce unii își planifică vacanțele sau chiar se bucură de ele, eu aleg să nu părăsesc zona mea de comfort și să încerc să evoluez. În momentul de față, vreau să mă axez pe viitorul și pe cariera mea... și cred că toți am avut zile grele, în care ne-am aflat la răscruce de drumuri și nu am știut ce să alegem... de multe ori am vrut să renunț și am avut impresia că mi-am complicat viața cu voia mea, însă până la urmă despre asta este vorba: nu riști, nu câștigi!
Faptul că vreau să mă dezvolt nu are decât să mă bucure. Sunt fericită pentru că am oamenii potriviți lângă mine care mă motivează, deși nu am prea mult timp să mă bucur de acest sentiment. Însă, cu siguranță, va veni clipa când mă pot relaxa și eu, lângă o piscină, cu un pahar de ceva rece, și cu mulțumirea că mi-am atins scopul! Simt că este o vară productivă, îi simt potențialul și îl pot mirosi :D... vă doresc și vouă să aveți încredere în propriile puteri măcar cât am eu în ale mele, și să fructificați într-un fel sau altul toată această energie pozitivă! Vara nu este numai pentru vacanțe, ci și pentru realizări, pentru băile într-o mare de fericire, și dușurile de apreciere pe care le veți primi.
Așadar, albinuțelor...bâzâiți pe drumul succesului și găsiți floarea care să vă facă să dați tot ceea ce este mai bun din voi!!!
V-ați gândit vreodată cum iubiți? Cum dăruiți iubirea partenerului de viață și cum se simte acesta? Dacă iubirea oferită este de ajuns? Sau dacă iubirea dumneavoastră este una toxică? Eu mă gândesc mereu...mă gândesc și la ce și cum primesc dar și la ce ofer... mă gândesc că poate câteodată din prea multă iubire fac rău, sau că din prea multă iubire ajung să cer imposibilul.
Nu există jumătăți de măsură atunci când vorbim de iubire...fie o simți, fie nu! Nu sunt căi de mijloc, sau alte "instrumente ajutătoare" care să ne facă să îndreptăm anumite greșeli. Pentru mine, dragostea este cel mai puternic sentiment, atât de puternic încât uneori poate deveni periculos...din dragoste ne naștem și tot dragostea ne consumă până la ultima picătură de energie. Ne putem numi privilegiați atunci când întâlnim sentimentul pentru prima dată, dar de fapt, nu ne dăm seama că ne-am semnat sentința la moarte...
Se spune că într-o relație, unul iubește mai mult decât celălalt... în astfel de cazuri, mai putem vorbi de iubire? Sau poate este un fel de iubire neîmpărtășită, habar nu am... cert este că într-o astfel de situație nu ne rămâne decât să ne conformăm... fie rămânem și alegem să oferim mai multă iubire, fie plecăm și încercăm să schimbăm macazul în următoarea relație. Eu am rămas, mereu. Nu știu dacă este o greșeală, dar este vizibilă diferența dintre un om pentru care partenerul de viață este tot, și un om pentru care partenerul de viață este doar partener și atât. Trăim vremuri în care iubire și sentimentele sunt știrbite de răutate, bani și orgolii...și din păcate nu cred că ne vom mai reveni vreodată. Este din ce în ce mai greu să găsești persoane sincere, persoane care să îți fie alături la bine și la greu și care ulterior să îți ofere familia mult visată.
Scriu aceste rânduri cu gândul că poate situația nu este atât de neagră pe cât o descriu eu, sau nu este atât de imposibilă...sper să văd din ce în ce mai multe cupluri îndrăgostite și din ce în ce mai multă iubire împărtășită!
Trăim într-o societate meschină, în care ne vindem aproapele pentru binele nostru. Am ajuns să nu ne mai gândim la frații noștri, la nevestele sau soții care ne așteptă acasă, ci să ne gândim cum să furăm mai mult și cum să ne afișăm cu pipițe de 20 de ani. Mi-e scârbă că trăiesc într-o societate în care cuvântul prietenie nu există, și îmi pare rău de generațiile viitoare!
Mulți îmi pot spune că sunt rea, că sunt negativistă și că în toate postările mele vorbesc despre răutatea oamenilor. Fraților, treziți-vă! Am evoluat ( în rău, din punctul meu de vedere ), iar valul de tehnologie care ne-a luat pe sus nu a făcut decât să ne înrăiască și să ne ridice gradul de egoism la standarde extrem de mari. Astăzi nu vezi un individ care să nu aibă o parolă la telefon... sau un individ fără un cont de facebook. Din păcate, mă număr și eu printre aceștia, iar câteodată, mă cert pentru acest lucru. Suntem controlați de tehnologie, și tot prin intermediul ei ajungem să rănim oamenii din jur. Avem vieți controlate de parole, avem conturi, familii și prietenii parolate! Ne ascundem de oricine și ajungem să trăim într-o minciună!
Socializarea din ziua de astăzi, este de fapt, bârfă! Intrăm pe chat să comentăm o poză postată de curând, intrăm pe whatsapp doar pentru a ne ține la curent cu știrile din oraș, și tot așa. Oamenii sunt atât de răi încât se vorbesc unii pe alții, își poartă ranchiună până la ultima suflare, lăsând în urmă o dâră de perversitate. Și din această cauză, stau câteodată și mă gândesc, mai este vreo cale de salvare pentru o astfel de societate? Putem elimina plimbatul vorbelor, minciuna și răutatea din noi? Eu sincer cred că nu. Sau mai bine zis, cred că un astfel de proces durează...cere timp, oameni dispuși să se schimbe și bunăvoința lor. Dar până atunci, nu este mai bine să facem ce am învățat?
Este rușinos în ce mediu trăim. Este rușinos când privim în urma noastră și vedem că nu am lăsat nimic frumos. Sper doar ca printr-o minune, să ne revenim! Să renunțăm la conturile de pe site-urile de socializare și la telefoanele pline de parole și să ne trăim viața fără toate aceste gadgeturi...nu avem nevoie de ele, avem nevoie de suflete calde lângă noi.
M-am hotărât cu greu ce să aștern în rândurile ce vor urma... Zilele care au trecut au fost unele destul de agitate, dar în ciuda celor întâmplate, am realizat că există anumite stări și gânduri care pot schimba radical o persoană. Una dintre cele mai periculoase trăiri pe care un om le poate experimenta, este gelozia. Sentimentul în cauză ne poate transforma, ne poate face să ne pierdem gândirea rațională, acționând astfel în funcție de impulsurile primite, și transformându-ne ulterior în monștrii.
Sunt convinsă că de multe ori gelozia este mult mai puternică decât iubirea. Sunt convinsă și de faptul că gelozia poate fi numită uneori boală. Este de la sine înțeles că un astfel de sentiment de multe ori poate destrăma o relație care are în spate ani buni...ceea ce este clar este faptul că gelozia strică. Da, se spune că ea se trage din iubire...dar eu cred că de multe ori, gelozia se trage din frustrările și fricile noastre. Știu că nu există om care să nu fie gelos, sau care să nu fi avut o criză de gelozie, însă de la o astfel de criză până la una de isterie sau chiar depresivă nu este decât un pas. Nu știu dacă există o modalitate prin care noi oamenii ne-am putea controla astfel de ieșiri, însă sunt sigură că răspunsurile se află în omul de lângă noi și în relațiile noastre.
Nu pot spune că eu nu sunt geloasă, ar fi o ipocrizie din partea mea...dar sunt mai bine zis, egoistă. Nu fac crize, nu țip de nebună la omul de lângă mine, iar lipsa de încredere dacă există, prefer să o țin pentru mine. Nici modul în care eu acționez nu cred că este unul tocmai potrivit, pentru că de multe ori mă încarc negativ, dar spre deosebire de alte persoane, sunt mult mai rațională. Cred că un comportament umbrit de gelozie mai degrabă sperie omul de lângă noi decât să îl apropie, iar pe noi ca indivizi ne trage în jos...ne strică relațiile cu cei din jur datorită suspiciunii și lipsei de încredere, iar într-un final ne va izola de tot ceea ce se întâmplă în exterior.
Îmi doresc ca viața mea să nu fie deviată de astfel de trăiri. Vreau șă cred că sunt un om calculat, cu capul pe umeri care înțelege că gelozia nu face decât să ne desființeze atât pe noi cât și pe cei de lângă noi. Mulți poate vor spune că este ușor de zis și greu de făcut...nu este adevărat! Lucrurile de genul acesta sunt doar în capul nostru, pentru că dacă vrem putem, indiferent de problemele pe care le întâmpinăm. Așa că, iubiți-vă mai mult, că să nu aveți timp să fiți geloși.
În mai toate postările am ales să vorbesc despre femei. Astăzi, surpriză! Bărbații sunt subiectul nostru de discuție :)) ! Zilele care au trecut am ales să mi le ocup cu studierea comportamentului acestei specii, fără de care noi, femeile, nu am putea trăi ( deși de multe ori negăm acest lucru ) ! Bărbații pe care i-am analizat, m-au făcut să confirm faptul că...se maturizează mai greu ! Oricât aș fi încercat să port o discuție serioasă și deschisă cu unul dintre " subiecți " , era aproape imposibil să îmi duc misiunea la bun sfârșit.
Deși toată această imaturitate este de multe plăcută, pentru că femeile au instinctul ăsta matern și le place să își protejeze " odrasla " , nu știu cât de benefică poate fi. Sunt situații în care bărbatul trebuie să fie stâlpul unei relații, confruntându-se cu anumite probleme care pe o femeie ar consuma-o... sau situații în care soțul sau iubitul este nevoit să își apere partenera de viață...ceea ce vreau să subliniez este faptul că atât bărbatul cât și femeia au roluri separate, care se completează într-un final.
Recunosc, de felul meu sunt mai copilăroasă, și de multe ori, nu accept ca bărbații din viața mea să fie mai copilăroși decât mine... consider că această imaturitate este mai mult o scuză folosită de masculii de lângă noi pentru a-și acoperi greșelile. Există un dram de adevăr atunci când spunem că femeile se maturizează muuuult mai repede decât bărbații, însă faptul că s-a pus accent pe acest lucru nu a făcut decât să lăse cale liberă acestora și să plusese cu un argument în favoarea reprezentanților sexului masculin. De felul meu, sunt o persoană tranșantă și nu îmi place să asist la dramele masculine, pentru că mi se pare penibil în primul rând... ca reprezentant al sexului puternic nu te prinde o criză de isterie pentru că nu îți stă părul cum trebuie. Un alt motiv pentru care mă lasă rece așa zisa imaturitate, este reprezentat de monotonia discuțiilor pe care le poți avea cu un astfel de " băiețel " ...în afară de mașinuțe și fetițe, altceva nu prea știe.
Nu vreau cu niciun chip să ne denigrez " colegii " de viață, însă nici nu vreau să îi protejez prea mult. Un lucru este clar, datoria noastră este să ne creștem copiii și soții, să le fim alături la greu, și să le oferim cele mai bune sfaturi indiferent de probleme. Ca femeie, trebuie tot timpul să te miști, să te informezi cu privirie la hobby-urile lui, să îți pese de prietenii și familia din care provine, însă în același timp trebuie să ai grijă de tine (tot pentru el :)) ) !
Cu toate acestea, sunt convinsă că eforturile noastre vor fi răsplătite într-un final cu o familie frumoasă și o dragoste puternică!
Azi am ales să scriu despre altceva, un subiect care nu are legătură prea mare cu restul postărilor de pe blog. Am avut o zi de rahat, ca să nu zic altfel...doar pentru simplu fapt că am vrut să ies din casă. Locuiesc în București de 4 ani, ani în care am avut de-a face cu o multitudine de oameni ai acestui oraș...fie bătrâni care se dădeau la mine pe stradă, sau indivizi care se masturbau la gurile de metrou. Am ajuns la concluzia că trebuie să ai un caracter prea nepăsător pentru a locui într-un astfel de oraș, care pe deasupra, este și capitală de țară. Ziua mea proastă nu se datorează unei singure persoane, ci nesimțirii care ne caracterizează. a lipsei de educație și a egoismului!
Cum a început povestea? O fată de 23 de ani, a luat decizia de a se prezenta într-o zi de joi la cursurile de la facultate. Până aici nimic neobișnuit. Odată urcată în RATB, am fost nevoită să suport mirosuri, conversații și îmbrânceli...însă aceste lucruri deja îmi sunt obișnuite. La întoarcerea de la facultate, am trebuit să iau, din nou, RATB-ul. Situația se prezintă la fel...aglomerație și aer închis. După câteva stații de mers cu 335, am decis să cobor din simplul motiv că nu mă simțeam tocmai ok. Eee, și de aici până a ajunge acasă, a fost drum lung. Coborâtă în stație, am decis să aștept câteva minute și să iau următoarea mașină, însă minutele s-au transformat în ore. Am așteptat undeva la o oră, interval în care trei RATB-uri (335) au trecut, pline ochi, mașini în care bineînțeles nu m-am urcat. Însă persoanele de lângă mine, nerăbdătoare să aibă parte de o plimbare cu mașina, au început să se înghesuie, să se înjure, nefăcând altceva decât să țină 335-ul pe loc. Am fost dezgustată de ceea ce am văzut... ne place să ne numim europeni, însă habar nu avem cu ce se mănâncă! Susțin cu mâna pe inimă că nu suntem un popor educat, ba din contră! Suntem atât de egoiști. încât mergem pe principiul să moara și capra vecinului, iar din acest motiv evoluția este departe de noi! Ne batem pe un scaun într-un mijloc de transport, de parca nouă ni se cuvine tot! Strigăm din toți rărunchii că nu avem aia, sau cealaltă, însă pe de altă parte dăm dovadă de o proastă creștere și lipsă de educație! Ca să nu deviez prea mult de la subiect...după toată această aventură, am luat decizia de a merge pe jos până acasă. Ca să vă faceți o idee,,,am plecat din stația Piața Iancului până undeva pe bulevardul Nicolae Grigorescu, adică o distanță destul de lungă până la destinația finală. Am mers ceva timp, însă fără a lua în considerare inaugurarea unui mall exact prin zona prin care eu treceam. Am început să văd băieți din ce în ce mai gelați, fete cu pieptul la înaintare, iar fluieratul și semințele nu lipseau. În drumul meu spre casă m-am gândit la mine și la copiii mei, la mediul în care ei vor trăi și dacă există vreo șansă ca lucrurile și oamenii din țara asta să se schimbe.
Am ales să scriu despre acest subiect pentru a arăta modalitatea prin care noi, românii, ne manifestăm în public. Nu mă simt deloc mândră în astfel de momente, ci neputincioasă... Îmi doresc o țară civilizată, cu oameni educați care să emane căldură și liniște. Momentan, trăim într-un stat agitat,în care indivizii urmaresc doar propriul interes, călcând pe ființele din jurul lor. Trăim într-o societate meschină, și ne lăudăm cu femei de ocazie și mașini de lux din care răsună manelele. Din păcate avem nevoie de ani buni pentru a ne putea numi într-adevăr un popor european și pentru a ajunge să cunoaștem educația. Spre dezamăgirea mea, pe cât de mult îmi doream când eram de-o șchioapă să ajung în București, pe atât de tare îmi doresc acum să plec...
Din cauza ta simt toate astea! Sunt o persoana legata de tine, legata de povestea noastra... Sunt genul de om care ar da orice pentru ca persoanele dragi să fie fericite și sunt în stare să mă sacrific pe mine și fericirea mea pentru alții.
Târziu mi-am dat seama că poveștile de dragoste nu se aseamănă cu cele din filme... nu există prinți și prințese, nu există relații perfecte, nu există iubire necondiționată. De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că sunt sigură de ceea ce vorbesc și sunt sigură că și voi, cei care îmi citiți rândurile, în sinea voastră îmi dați dreptate. Omul iubit nu v-a dezamăgit niciodată? Nu aveți cumva alte așteptări de la relația la care țineți atât de mult, însă închideți ochii doar de dragul ființei de lângă voi? De multe ori vrem să arătăm lumii ce om perfect avem lângă noi și cât de bine ne înțelegem...există o vorbă din popor: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul! Cam așa stau lucrurile și când vorbim de relații...oamenii sunt într-adevăr fericiți după ani de sacrificii și răbdare, atunci când ajung să își cunoască partenerul ca pe buzunarul lor și să îl accepte...atunci când învață să trăiască cu greșelile trecutului și vadă ceea ce este cu adevărat important. Iar toate aceste lucruri se întâmplă de obicei la maturitate!
Poate vi se pare ciudat acest scepticism al meu, scepticism care se manifestă mai mereu,,, Deși sunt într-o relație, și sunt liniștită în momentul de față, nu pot spune că nu am avut perioade critice. Am învățat să trec peste, însă urmele au rămas. Din această cauză de multe ori mă consum, și arunc vorbe destul de grele, însă eu consider că o fac din iubire. Da, am un mod mai ciudat de a iubi, dar iubesc atât de sincer încât eu și partenerul meu de viață obosim. Obosim, simțim nevoia de libertate și singurătate, însă în același timp suntem conștienți de cât însemnăm unul pentru celălalt.
Vă doresc vouă, cititorilor mei dragi, să vă gândiți la oamenii de lângă voi și să le arătați într-un mod frumos, iubirea față de ei. Celor care încă nu i-au găsit, le doresc distracție plăcută, pentru că mai devreme sau mai târziu vor întâlni un om care îi va seca de toată puterea :))! Iubirea este cel mai frumos sentiment, însă aveți grijă pe cine iubiți!
Câți nu am făcut greșeli de-a lungul vieții? Unii au greșit riscând tot, alții au greșit pentru că "scopul scuză mijloacele"... De fiecare dată am spus că deciziile noastre ne definesc și la fel stau lucrurile atunci când vorbim de greșeli... greșim și rănim oamenii dragi, ne dăm principiile la o parte și alegem o minciună pentru cinci minute de împlinire. Însă când vine vorba de împlinirea noastră ca oameni, realizăm că nu suntem cu nimic mai speciali față de oamenii care nu au lăsat nimic în urma lor. Realizăm că am pierdut oameni dragi pentru oameni de nimic, realizăm ca am scăpat din mână relații sudate pentru aventuri de-o noapte... realizăm cât suntem de pierduți.
Greșelile sunt caracteristice nouă, fiind o trăsătură de bază a acestei specii. Fiecare individ reacționează diferit la greșelile comise fie de el, fie de ființele din jurul său...unii oferă o a doua șansă, alții sunt convinși că nu se merită. Cei care greșesc la rândul lor, acționează după propria minte și putere...unii își repară greșeala, alții fac pe nevinovații. Când greșim putem fi ințeleși, pentru că nu există om fără pată, însă cum poți înțelege un om a cărui viață este o greșeală? Un om de neînțeles, un om care nu își poate justifica alegerile și nu are puterea să se scuze?
Persoanele care iartă sunt persoane puternice, sau cel puțin așa consider eu. Sunt oameni care au greșit la rândul lor, și care apreciază iertarea...sunt oameni care își doresc să aibă o viață frumoasă cu oameni frumoși alături. Atunci când cineva te iartă, o face pentru că te iubește. Faptul că își pierde cinci minute din viață să îți asculte explicațiile (fie ele minciuni sau nu...) demonstrează ce însemni pentru omul în fața căruia ai greșit.
Întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni dezamăgiți, oameni care au fost mințiți...ce este mai trist este faptul că aceste persoane sunt persoane deosebite, persoane care au sacrificat tot pentru ființa iubita, persoane care nu au cerut nimic mai mult decât iubire. Dacă și voi vă aflați în această situație, vă doresc să aveți putere să depășiți momentele grele, și să fiți capabili să dăruiți iertarea. Însă dacă vă aflați de cealaltă parte a baricadei, vă dau un sfat: maturizați-vă! Lăsați deoparte rătăcirile tinereții, dacă nu vreți să fiți voi dați la o parte!
Pentru că sunt fată, sau mai bine zis, pentru că sunt om, am și eu puncte slabe... aceste puncte slabe, sunt reprezentate de oameni, oameni dragi mie pentru care aș face orice! Post-ul de astăzi, am ales să îl dedic tatălui meu, omul care mă ambiționează pe zi ce trece și care mă cunoaște cel mai bine... omul care așteaptă mai mult din partea mea, și care îmi oferă mai mult... bărbatul care nu m-ar dezamăgi niciodată și care nu m-ar lăsa pentru o altă femeie! Bărbatul care ar trece prin foc pentru mine și care nu mi-ar cere vreodată ceva la schimb!
Tatăl meu, este persoana din umbra mea, persoana la care mă gândesc întotdeauna atunci când iau o decizie, persoana de bază care mă susține oricând și oricum. Cred că am specificat de atâtea ori faptul că familia înseamnă tot pentru mine. Îmi iubesc părinții, îmi iubesc prietenii puțini dar sinceri pe care îi am, iubesc oamenii care mă iubesc. Față de ei nu îmi arăt sentimentele, și nici față de tatăl meu nu am făcut-o până acum. Este prima dată când aleg să vorbesc despre el, ca mulțumire pentru ceea ce am devenit și pentru învățămintele pe care mi le-a dat. Îi semăn mult prea mult, și știu că valorile și principiile pe care le am în viață sunt identice cu ale lui. Din cauza sa, cer tot timpul mult mai mult de la oamenii din jurul meu pentru că și el a făcut același lucru cu mine, mi-a arătat că nu există imposibilul și că dacă ai voință poți realiza orice. Mi-a deschis de multe ori ochii, prezentându-mi lumea asta rea în care ne învârtim, și m-a lăsat tot timpul să învăț din greșeli. Este mândru de mine, și de cât de frumos am crescut.
De aceea, tată, țin să specific că și eu sunt mândră de tine, că îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut și pentru că ești modelul meu în viață! Îmi doresc ca familia pe care o voi avea să fie atât de frumoasă ca și familia pe care tu mi-ai oferit-o și îmi doresc ca tatăl copiilor mei să fie exact ca tine! Te iubesc!
P.S.: Pentru ca mama mea sa nu se supere :)) vreau să îi transmit faptul că este cea mai bună și iubitoare mamă, și că fără ea, tatăl meu nu ar fi devenit ceea ce este acum, adică un tată exemplar și un bărbat împlinit! Te iubesc!
Am obosit! Am obosit să îți caut scuze, să te înțeleg și să te iert!
Am obosit să trag de tine și de noi!
Am obosit să îmi fac speranțe și tu să mă hrănești cu iluzii!
Am obosit să mă învârt într-un cerc vicios, în lumea ta!
Am obosit, pentru că sunt femeie, pentru că am învățat să mă apăr singură în loc să o faci tu, pentru că am ajuns la limită și pentru că merit respect! Am obosit să te aștept, să îți înțeleg toanele și pretențiile pe care le ai! Am obosit să îmi pierd ani din viață cu un copil, care a rămas la stadiul jucăriilor, doar că astea de acum au roți și silicoane!
Cu toţii avem dreptul la fericire, inclusiv tu, cel care nu ştii să iubeşti, cel care îţi baţi joc...doar că fericirea ta va apărea mai târziu, când o să regreţi timpul pierdut, când o să te regreţi pe tine. O să fii amăgit aşa cum ai amăgit şi tu, şi o să te mulţumeşti cu jumătăţi de măsură. Orgoliul,demnitatea şi mândria de care dai dovadă acum, vor fi terfelite de o femeie pe care probabil ai agăţat-o într-un club...o femeie exact aşa cum nu îţi doreşti. Vei ajunge să trăieşti cu regretele pe care le am eu acum, cu imaginea mea în minte, şi cu răspunsurile pe care eu ţi le-am cerut tot timpul, dar nu aveai bărbăţia necesară să mi le oferi. Vei trăi cu regretul fiinţei care te-a iubit cel mai mult şi vei realiza cât de neîmplinit eşti.
Rândurile acestea, sunt pentru tine, femeia care iubeşti un om opus ţie...femeia puternică, răbdătoare şi frumoasă...femeia care nu are ce să îşi reproşeze, doar că a întâlnit persoanele nepotrivite...
Nici nu știu cum să încep...atunci când vine vorba de iubire, sunt încuiată. Și nu la modul că nu aș fi dispusă să înțeleg și să trăiesc iubirea, ci pentru că este un subiect atât de dificil, încât câteodată nu am cuvinte să vorbesc despre el. Ca femeie îmi place să fiu în centrul atenției, să fiu elementul primordial în viața partenerului meu, să mi se ofere atenție. Îmi place atunci când iubitul renunță la un meci de fotbal cu prietenii pentru a sta cu mine... îmi place atunci când adoarme ținându-mă de mână...îmi place când se mândrește cu mine. Însă problema apare atunci când toate aceste gesturi nu există!
De felul meu, acord atenție, câteodată muuult prea multă! :)) Atunci când nu mi se răspunde cu aceeași monedă, încep să mă transform! Consider că atunci când ești într-o relație cu o persoană lângă care vrei să rămâi tot restul vieții, este important să îi acorzi acele clipe numai ale ei, pentru că sunt cele mai frumoase și intime momente pe care un cuplu le poate avea. Așa cum am scris și în titlu, de multe ori dacă nu primești atenția pe care o meriți, este cel mai bine să tratezi omul respectiv cu neatenție și indiferență, și credeți-mă, funcționează! Pentru că suntem oameni avem nevoie de iubire, indiferent de cât de duri ne place să părem... avem nevoie de o persoană care să ne adune atunci când suntem la pământ, avem nevoie de o vorbă bună și caldă, avem nevoie de înțelegere și de un umăr pe care să plângem, avem nevoie de o persoană pe care să ne bazăm. Însă, la rândul ei, și această persoană are nevoie exact de aceleași lucruri. Nu așteptați numai să primiți fără să dăruiți, nu gândiți că vi se cuvine tot ce aveți, pentru că exact atunci când nu vă așteptați, persoana care vă suportă indiferent de toanele pe care le aveți, va hotărî că este momentul să plece. Și atunci să vă văd cum vă descurcați...
Apreciați persoanele de lângă voi, apreciați momentele de atenție și oferiți-le în schimb!
Astăzi, stăteam liniștită pe Facebook, în timp ce savuram cafeaua de dimineață...mă gândeam la lucrurile pe care le am de făcut și la modul în care o să îmi gestionez timpul. Navingând cu spor pe pagina mea personală, dau de o poză foarte interesantă, postată de una dintre verișoarele mele. Pot spune cu sinceritate, că poza în cauză m-a pus pe gânduri... m-a pus pe gânduri pentru că amintește trei lucruri sacre pentru mine: familia, demnitatea și inima. Da! Pentru mine cele trei elemente sunt motorul nostru în viață, sunt caracteristicile cheie care ne diferențiază!
Așa cum am mai repetat în postările mele anterioare, familia ne definește. Nu cred că mai are rost să explic cum am ajuns la concluzia asta. ci pur și simplu sunt de părere că pentru fiecare dintre noi, familia sa este cel mai de preț lucru, pentru că marchează copilăria, adolescența și chiar viața noastră! Reprezintă mediul în care ne-am dezvoltat și valorile pe care le-am asimilat...pe scurt: ne reprezintă!
Atunci când vorbim de inimă. vorbim fără doar și poate de sentimente...vorbim de iubire, de oameni dragi și suflete pereche. Este frumos să ne iubim aproapele, să ne dorim binele pentru el și să îi oferim căldură sufletească...este minunat să ne găsim omul potrivit prin intermediul căruia să trăim apogeul iubirii...și este liniștitor să știi că ai oameni care te iubesc și care te-au învățat să iubești!
Când vine vorba de demnitate...vorbim de coloana vertebrală a fiecărui om! Vorbim de caracterul său, de modul în care privește lucrurile, și de lecțiile de viață învățate. Când spunem demnitate, spunem siguranță...spunem valori foarte bine înrădăcinate, spunem om în adevăratul sens al cuvântului. Există de multe ori cazuri când demnitatea este dată la o parte, în favoarea inimii sau chiar a familiei...nu știu dacă este sau nu în regulă o astfel de decizie, însă sunt de părere că dacă ceva sau cineva te face fericit, merită efortul de a-l schimba și de a-l învăța să aprecieze. Dar, nu trebuie să ne dăm demnitatea la o parte pentru fiecare individ care se strecoară în viața noastră.
Sunt multe cazuri pe care trebuie să le evităm, sunt multe cazuri în care aceste trei elemente prezentate se află în conflict, însă cu timpul omul învață să le ge
stioneze...unii mai bine, alții mai puțin bine. Este important însă să ne dăm seama ce rol joacă fiecare în parte, și că deși vorbim de aceleași trei caracteristici, prin intermediul lor ne diferențiem și ne construim ca indivizi.
La naștere toți primim un cadou, și anume viața. Unii știu să se bucure de el, alții nici măcar nu au habar cum să îl despacheteze... Eu una, vreau să îmi trăiesc viața cât mai frumos, însă din zi în zi este tot mai greu...nu există un model care să ne ghideze, sau mai ales, instrucțiuni de folosire. Toți ne dorim să avem o viață liniștită, și să ne înconjurăm de oameni frumoși în care să ne oglindim. Eu una am așa oameni lângă mine, și cred că toți avem, însă unii dintre noi nu le acordăm atenția necesară și nu realizăm că ei sunt de fapt pilonii de bază ai existenței noastre.
O viață trăită așa cum trebuie, este atunci când trăim pentru noi și prin noi..când profităm de fiecare șansă și trăim fiecare clipă cu tot sufletul. O viață frumoasă este atunci când noi, "proprietarii" , suntem personajele principale, și facem tot posibilul să evoluăm, însă fără a aduce daune celor din jurul nostru. O viață frumoasă, conduce la liniște sufletească și realizări.
Unii aleg să își consume timpul făcând fel și fel de greșeli, alegând un drum greșit, care îi va conduce într-un final la eșec. De fiecare dată, calea cea mai ușoară de a ne atinge scopurile nu este cea eficientă, iar acest lucru se aplică la fiecare caz... Ne pierdem timp și răbdare să găsim fel și fel de strategii, când am putea, în schimb, să ne ambiționăm pentru a realiza cu adevărat ceva. Sunt de părere că fiecare om face ce a văzut în familia sa, și că familia într-un fel sau altul îl definește. Dacă am trăit într-o familie frumoasă, clădită pe valori și reguli, atunci cu siguranță vom deveni oameni de nădejde, oameni cu un caracter puternic. Însă, dacă facem parte dintr-o familie dezbinată, la rândul nostru vom deveni oameni instabili și nehotărâți. Însă, vreau să cred că există și excepții, copii care nu au avut noroc să se dezvolte într-un mediu propice, și care au înțeles că familia uneori poate fi un exemplu negativ,..în astfel de cazuri, oamenii iau de învăț și își propun să realizeze exact opusul a ceea ce ei au avut.
Pentru că am deviat puțin de la subiect, nu vreau decât să subliniez faptul că niciodată nu este prea târziu să ne dăm seama de greșelile făcute în viața noastră, și să facem în așa fel încât să putem spune la bătrânețe că ne-am trăit viața frumos...Așadar, tu ești mulțumit de viața ta?
Îmi este din ce în ce mai greu să mă deschid în fața persoanelor din jurul meu... am impresia că toți așteaptă să pic, toți îmi vor răul și se bucură de dezamăgirile mele. Nu știu de ce toate aceste idei în capul meu. dar cred că lumea din ziua de azi este foarte rea... rar întâlnim persoane care să ne fie alături la un necaz și care să se bucure sincer pentru o reușită de a noastră.
Faptul că gura lumii este desfrânată și vorbește multe și nevrute este grav...ba că ăla face prea mulți bani, ba că cealaltă umblă prost... tot felul de astfel de păreri care sunt total nesusținute. Stau și mă întreb, de ce oamenii ăștia își ocupă timpul cu astfel de întrebări la care oricum nu vor afla răspunsul?! De ce urmărim să distrugem relații și să denigrăm oamenii pe care nici măcar nu îi cunoaștem? Crezi că dacă ieși la un suc cu o persoană, ai dreptul să o târăști prin noroi...?! Sunteți prea obsedați de viața altora, încât uitați să o trăiți pe a voastră!
Da, mă adresez acum acestor oameni, oameni fără ocupație, oameni răi, care nu au avut un model în viață, ci din contră, au întâlnit numai exemple negative... de ce toată această agitație pe ce are celălalt? Suntem oameni, și vreau să cred că suntem construiți altfel...din păcate am întâlnit foarte multe astfel de persoane, persoane la care nu m-aș fi așteptat vreodată, însă care au căzut în capcana invidiei. Pe de-o parte, omul care nu are dușmani trăiește degeaba, însă când ajungi să nu treacă o zi fără să auzi o vorbă despre tine sau oamenii dragi ție, stai și te gândești cu ce ai greșit?
Am fost învățată de cineva drag să trăiesc pe premiza câinii latră, ursul merge...cred că este mai ok așa. Cea mai bună armă este indiferența, și să fiu sinceră, mă mândresc cu mine și cu oamenii de lângă mine, iar două vorbe aiurea aruncate în vânt de persoane de nimic, nu au cum să mă afecteze! Mă consider o tânără educată și din acest motiv încerc să îi înțeleg pe acești indivizi...fiecare are rolul său pe acest pământ...însă când eu mă voi lăuda cu realizările și cu familia mea, ei vor conștientiza că au trăit degeaba!
Poate fi scuzabilă o astfel de eroare? Este oare moral sa furăm partenerul de viață al unei alte persoane? Sunt destul de mare, și am văzut o grămadă de astfel de situații...în care femeia sau bărbatul își părăsește căminul pentru a fugi cu un/o alt/a individ/a. Așa cum am susținut și în postările precedente, trăim într-o societate în care înselatul și minciuna ocupă locuri primordiale...și, din păcate, copiii care văd astfel de situații în familiile din care provin, automat vor proceda la fel la maturitate. Atunci când ajuingi la maturitate, și râvnești la partenerul de viață al unei alte persoane, nu cred că se mai poate considera o greșeală. Ești destul de copt încât să știi să gestionezi o astfel de situație și mai ales să știi unde nu ai voie să pui mâna. Nu cred că poți fii scuzabil în vreun fel, nici măcar dacă este vorba de dragoste. Bărbați sau femei sunt cu duiumul în această lume, iar noi găsim să ne îndrăgostim tocmai de ce nu este al nostru??? Nu vreau să cert pe nimeni, sau să judec, însă persoanele care nu sunt capabile să se așeze lângă un om care să fie doar al lor, ci se gândesc să-l fure de la altcineva, sunt oameni puturoși, cărora le este lene să își caute jumătatea și o iau pe a altora!
O vorbă din bătrâni spune că nu întoarce vântul pomul cum întoarce c***a omul... Sunt de părere că un gram de adevăr, dacă nu mai mult, există în această zicală...de multe ori, când se îndrăgostesc, oamenii mari nu mai acționează deloc rațional, și aleg să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Partea proastă este, că de multe ori, persoanele care au fugit de vechii parteneri pentru ăștia noi, se cam trezesc, și dragostea nebună dispare! Așa că, nu mai bine ne pierdem timpul în căutarea propriei jumătăți, decât să o furăm de la alții? În acest mod toată lumea este fericită...iar orgoliul și demnitatea vor rămâne intacte!
Pentru ca in postarile mele precedente am vorbit despre relatii si prietenie, am zis, ce ar fi sa le combin intr-o singura postare? Sunt constienta ca este un subiect destul de dificil in zilele noastre, insa nu se poate oare sa impacam si prietenii si iubitii/ele? Pentru mine, o fata in zodia Leu, este mai greu...sunt o persoana geloasa si foarte posesiva...insa exact cand nu trebuie! :)) Sunt de parere ca prietenii pentru un om sunt foarte importanti, aici ma refer la prietenii adevarati...este linistitor sa stii ca ai pe cineva pe care te poti baza, care te asculta indiferent de prostiile pe care la aberezi.
Insa lucrurile se complica atunci cand apare un/o iubit/a. Cum sa faci ca ambii "parteneri de viata" sa fie multumiti cu timpul acordat? Bineinteles ca nu mai poti iesi cu prietenii ca de obicei, iar acestia vor arunca vina pe cealalta persoana...iar iubitul/a va incerca din rasputeri sa iti ocupe tot timpul, ba mai mult de atat, va incerca sa iti denigreze prietenii in fata ta.
Atunci cand vorbim de o iubita, este clar ca aceasta nu iti va accepta tovarasii, nu iti va accepta iesirile cu ei si va fi convinsa ca acestia vor incerca sa va desparta! Atunci cand vorbim de un iubit, el va crede ca prietenele tale te scot la un suc pentru a cunoaste pe altcineva!
Este destul de complicat ca cele doua tabere sa se impace...va exista o relatie buna numai atunci cand iubitul/a va fi prieten/a cu prietenii tai...atunci cand gasca ta va deveni si gasca lui/ei. Cred ca nu putem vorbi de un timp alocat fiecaruia dintre ei, ci putem vorbi de importanta lor in viata ta. Daca iubitul/a reprezinta ceva pentru tine, cred ca este mai ok sa clarifici asta cu prietenii...nu sa ii lasi balta, ci doar sa le povestesti, ca de fiecare data, planurile tale de viitor, insa de data aceasta sa implici persoana din dreapta ta. Asadar...sper sa aveti langa voi persoane intelegatoare, care sa va accepte cu tot cu prieteni si care sa inteleaga importanta lor in viata voastra! La randul vostru, este necesar sa stiti sa faceti diferenta dintre prieten si partener de viata, si, de asemenea, este important sa stiti sa impacati ambele tabere! Spor la semnarea acestui armistitiu! :D
Pentru ca zilele acestea am luat o pauza de la scris si m-am concentrat pe familie si oamenii dragi mie, am avut ragazul necesar sa ma gandesc la tema urmatoarei postari... cu greu m-am hotarat sa scriu despre acest subiect pentru ca nu mi s-a parut asa de interesant, insa cu siguranta ne macina pe noi toti, si anume trecutul. Trecutul face parte din vietile noastre si din "definitia" fiecarui individ...ceea ce este foarte clar pentru mine este faptul ca noi, oamenii, avem tendinta de a trai de multe ori in trecut, mai ales atunci cand vorbim de amintiri neplacute si uneori tragice, amintiri care ne-au daramat si care ne consuma pana in momentul de fata.
Este cert ca ne place sa ne torturam, insa de ce nu vrem sa traim cu trecutul acela frumos, cu povestile cu personaje pozitive...sa luam decat cuprinsul povestirii si sa nu ne aducem aminte de finalul trist al filmului?! Si macar daca tot acest chin ar fi fost cu folos... Ne place sa ne lasam sufletul macinat de sentimente crude produse de oamenii dragi, insa nu luam absolut deloc de invat! Si din pacate, acesta este defectul omului!!!
Din aceasta cauza multi indivizi clacheaza, nereusind sa se realizeze si sa devina omul puternic la care toti visam.
Recunosc, si eu am momente in care imi doresc sa nu mai am absolut nicio amintire, sau momente in care ma gandesc la fiintele care s-au perindat prin viata mea...momente grele, dar pe care mi le asum! Insa reusesc sa imi revin destul de repede. Sunt constienta ca toate se intampla cu un rost si ca rabdarea si bunatatea de care dau dovada vor fi rasplatite la un moment dat. Suntem oameni, iar amintirile sunt pentru a avea ce povesti mai departe...trecutul face parte din viata noastra, insa nu trebuie sa traim in el. Trebuie sa ne axam pe prezent pentru ca doar asa vom putea evolua...iar experientele de viata prin care am trecut au rolul de a ne contura ca fiinte sociale, dar in acelasi timp de a ne diferentia de ceilalti.
Mai pe scurt, in tot acest timp am vrut sa evidentiez faptul ca prezentul si viitorul sunt etapele cele mai importante din viata noastra, si ca pentru a reusi ar trebui sa ne concentram asupra lor si nu asupra lucrurilor traite pana acum. Trecutul este de multe ori o lectie de viata, o lectie din care ar trebui sa avem de invatat, insa de multe ori oferim prea multe sanse si riscam sa traim intr-un trecut din prezent. Nu trebuie sa ne lasam influentati de absolut nimeni, insa trebuie sa luam de invat din greselile comise si sa ne bucuram de amintirile frumoase, pentru ca nepotii sa aiba ce auzi!
Sunt destul de dificila cateodata, si iti multumesc ca ma intelegi...iti multumesc ca rabdarea pe care o ai ma linisteste indiferent de situatie, iti multumesc ca ma suporti cu toate toanele si figurile mele, iti multumesc ca existi. Esti persoana care m-a marcat si persoana care m-a definit...m-ai prelucrat ca pe un material fin si acum sunt opera ta. Te oglindesti in mine, iar situatia este viceversa.
Ai fost acolo in cele mai dificile momente, dar recunosc...au fost clipe in care mi-ai lipsit...clipe in care am fost furioasa pe tine...clipe in care ti-am dus lipsa mai mult decat orice pe pamantul acesta., clipe in care te-am detestat...dar au fost simple rataciri din partea noastra! Sentimentele pentru tine sunt cele mai sincere si cele mai calde, iar puterea pe care mi-ai dat-o ma face sa trec peste orice si oricine pentru tine.
Vreau sa evoluam impreuna, si vreau sa cred ca suntem meniti sa fim amandoi... vreau sa imi oferi sperantele pe care ne vom cladi viitorul si familia numeroasa pe care mi-o doresc. Vreau sa avem langa noi oameni impliniti, modele in societate, oameni de la care avem ce invata.Obstacole au fost si cu siguranta vor mai fi...insa ele au rolul sa ne intareasca relatia si sa ne faca sa devenim un TOT, un TOT pe care oamenii iubiti din jurul nostru se vor sprijini in momentele dificile, un TOT de care sa fim mandri.
Ma bucur ca am gasit sprijin intr-un om asa ca tine, un om care lasa la vedere aparentele dar care inauntru este macinat de sentimente...un om care are nevoie de alt suflet langa el, de vorbe frumoase, de sprijin si de o viata simpla. Iti multumesc ca te-am intalnit si ca m-ai invatat anumite lectii. Iti iert greselile, pentru ca stiu ca esti o persoana deosebita in care niciodata nu as putea arunca cu noroi. Ai fost acolo langa mine si sper sa fii si de acum incolo indiferent de circumstante...ai fost si vei fi un singur baiat care imi ofera o mie de sentimente!
M-am hotarat sa vorbesc despre motivele pentru care am realizat acest blog si sa imi justific intr-un fel postarile, pentru ca am primit multe incurajari dar si multe reactii la care nu m-am asteptat. Nu spun ca ceea ce scriu eu este universal valabil, ci sunt niste sentimente pe care le-am trait pe pielea mea si pe care incerc sa le descriu asa cum consider eu ca este cel mai ok. Da, am trecut prin multe dezamagiri de-a lungul celor 23 de ani...dezamagiri din partea "prietenilor" care s-au perindat prin viata mea, dezamagiri din partea persoanelor apropiate...peste unele am trecut, peste altele nu. Am foarte mare incredere in mine si in deciziile pe care le iau, respect oamenii din jurul meu si cred ca un astfel de blog nu deranjeaza pe absolut nimeni. Vrei sa il urmaresti, iti sunt recunoscatoare...nu vrei, este strict alegerea ta! Nu ai nimic de pierdut daca alegi sa nu il citesti, insa cred ca este mult mai ok atunci cand intalnesti povesti de viata asemanatoare cu a ta si te gandesti ca nu ai fost singurul...
Am ales sa scriu pentru ca este modul meu de a ma descarca...prefer sa invat din fiecare greseala si fiecare moment frumos sa il impartasesc. Nu imi place sa tin totul pentru mine si vreau sa ma deschid in fata oamenilor care ma apreciaza... O veche prietena din copilarie (pentru ca desi am sustinut sus si tare ca am fost dezamagita de aceasta "categorie", surprinzator mai am si oameni frumosi langa mine) mi-a scris zilele trecute spunandu-mi ca "m-am maturizat frumos". Astfel de complimente, de la oameni care ma cunosc de-o viata, ma fac sa ma simt speciala si ma fac sa scriu in continuare! Nu vreau sa deranjez pe nimeni cu povestioarele mele, si nici nu vreau sa critic prea mult oamenii care m-au marcat negativ...Le multumesc tuturor pentru ca datorita lor, am ce scrie! :D
Mai pe scurt, va multumesc ca ma sustineti, si ca aveti rabdare sa cititi tot ce imi trece mie prin cap! Sper sa nu va dezamagesc, si sa va mandriti la un moment dat cu faptul ca m-ati cunoscut sau ca m-ati urmarit! Pupici!!!
M-am hotarat ca astazi sa nu mai scriu despre sentimentele si trairile care il consuma pe om de-a lungul vietii, ci sa scriu despre frumoasa perioada care se apropie, despre Sarbatorile Pascale. Insa nu o sa scriu despre sarbatoarea in sine, ci despre cum ar trebui sa privim oamenii de langa noi in zi de sarbatoare...cred ca este cel mai potrivit moment sa facem o retrospectiva, sa ne analizam comportamentul si sa ne iertam de tot raul pe care l-am produs intr-o mica/mare masura. Sa ne luam angajamentul ca ne vom schimba, ca vom reusi sa ne respectam ca oameni si ca vom gasi linistea sufleteasca de care avem nevoie.
Este o perioada frumoasa, o perioada curata si limpede... Zilele care urmeaza sunt unele de poveste, sunt zile in care iubirea si intelegerea plutesc in aer. Haideti sa ne bucuram de prezenta oamenilor cu adevarat importanti pentru noi, haideti sa ne dezghetam sufletele dupa o iarna posomorata si sa ne imbracam cu iubire, haideti sa fim oameni!
Pentru mine Pastele este o sarbatoare linistita, care imi da prilejul sa fiu din nou copil...imi place sa ma duc la slujbele religioase inchinate acestei sfinte sarbatori, imi place sa ciocnesc oua rosii si sa mananc cozonac si imi place sa ma reintalnesc cu prietenii din copilarie! Este o perioada in care meditez asupra mea, asupra lucrurilor pe care le-am facut si asupra lucrurilor pe care vreau sa le fac de acum incolo. Desi sunt multumita de cum am evoluat pana la aceasta varsta, sunt constienta ca exista persoane pe care cateodata le-am lezat prin comportamentul meu sau prin prisma unor cuvinte spuse la nervi...din aceasta cauza imi propun in fiecare an sa fiu mai buna decat in anul precedent, mai temperata si mai intelegatoare...sper ca si in anul acesta sa imi onorez promisiunile!
Suntem prea obsedati de o "viata buna", de vacante costisitoare si masini luxoase, si uitam ce este cu adevarat important...ramaneti acasa intr-o zi de sarbatoare, bucurati-va parintii cu rasetele voastre indiferent de varsta pe care o aveti, luati la pas strada pe care ati copilarit si, de ce nu, jucati o miuta cu pustii vecinilor, pentru ca astea sunt lucrurile frumoase in viata. Nu firma in care lucrezi sau aceea de pe haina te fac om, ci familia si mediul din care provii...nu uitati de unde ati plecat, iar de sarbatori, intoarceti-va acasa! Vacantele mai pot astepta...
Asadar, va doresc un Paste fericit, linistit si plin de caldura! Inconjurati-va de oamenii dragi si iertati-i pe cei care v-au gresit, pentru ca numai asa veti dobandi linistea sufleteasca! Paste fericit, spor la ciocnit oua si la citit al meu blog! :))
...atunci cand asteptarile de la relatie sunt diferite fata de ale partenerului?
...atunci cand speram la ceva si primim in schimb exact opusul?
In astfel de situatii nu ne putem numi norocosi, insa nici nu ne putem plange de mila...noi am permis sa se ajunga in stadiul acesta...relatii frumoase, cu un trecut dificil dar placut in acelasi timp, ajung sa se rupa pentru ca partenerii isi dau seama dupa ani ca nu sunt compatibili...cand stau si privesc situatia de afara, mi se pare imposibil si socant cum se produc astfel de schimbari, insa daca analizam situatia mai in profunzime, raspunsul este foarte simplu...pentru a nu ne deranja partenerii de viata, pentru a nu trece pragul acela dintre normalitate si insistenta si pentru ca avem incredere ca lucrurile evolueaza in directia dorita, evitam sa cadem in "penibil" si sa ne spunem doleantele. Sunt situatii in care trebuie "sa bati saua ca sa priceapa iapa", si sunt situatii in care partenerul de viata te aproba in totalitate dar face tot cam ce stie, asa ca trebuie sa fim foarte atenti cum scapam din aceasta capcana care poate insemna sfarsitul unei relatii frumoase.
Este foarte nasoala o astfel de "aventura" dar si greu de dus la bun sfarsit, insa nu cred ca nu exista cupluri care sa nu fi trecut prin asa ceva. Solutia este simpla: comunicarea!!! Vorbiti, vorbiti si iar vorbiti! Nu este o pierdere de timp sa ii spui partenerului planurile tale de viitor si mult mai important este sa fie si el parte din ele! Puneti-va ordine in ganduri, meditati asupra relatiei in care sunteti implicati, si faceti-va intelesi in fata partenerului. Este ok ca ambii sa lase orgoliile la o parte si sa gaseasca o cale de mijloc, care sa ii ajute sa evolueze ca si cuplu, insa nu este ok atunci cand unul dintre parteneri inchide ochii doar pentru ca celalalt sa fie multumit de viata pe care o duce. Nu suntem marionete, sa jucam pe scena si piesa aleasa de altii! Avem dreptul sa ne construim o viata dupa propriile principii, iar daca omul langa care va aflati nu va poate oferi acest privilegiu, este clar ca nu va poate oferi "implinirea".
In zilele noastre, inselatul este ceva cotidian...barbatul/femeia alege sa faca pasul fie pentru ca s-a plistisit de partenera/ul de viata, fie pentru ca in relatia lor ceva s-a rupt. Pentru mine nu exista scuze atunci cand vorbim de astfel de situatii, insa as vrea sa vorbesc la modul general. In societatea in care traim, toata lumea si-o trage cu toata lumea! Nu se mai tine cont de principii, de constiinta, de sentimente sau alte astfel de lucruri siropoase. Atunci cand vorbim de femei care inseala, vorbim de femei neimplinite, din punctul meu de vedere...femei care nu gasesc acasa liniste, iubire si intelegere. Insa atunci cand vorbim de barbati, lucrurile stau mult mai simplu...barbatii inseala fara motiv! Fie pentru ca au pus un pariu cu prietenii, fie din ambitie, fie din plictiseala, sau pur si simplu din cauza timpului liber. Ceea ce este mai nasol, este faptul ca oamenii care inseala, de obicei au in spate relatii frumoase, relatii pe care multi si le-ar dori...un barbat care inseala este un barbat incapabil de propria femeie, si astfel cauta femei slabe, femei care nu au pic de demnitate. Aleg sa isi petreaca o mare parte din timp cu persoane cu, care de astfel le-ar fi rusine sa iasa pe strada...persoane josnice, care pentru o cina in oras accepta anumite compromisuri. Iar, atunci cand vine vorba de femei care inseala, nici acestea nu sunt scuzate de astfel de gesturi, chiar daca cauzele sunt mult mai profunde.
Sunt situatii in care oamenii aleg sa fie lasi, aleg sa traiasca o viata paralela datorita frustrarilor interioare, nefiind constienti ca singuri isi pun o eticheta pe care nu au cum sa o poarte cu mandrie... Pe langa asta, exemplele negative care ne inconjoara ne arata doar fata murdara si defectuoasa a relatiilor din ziua de azi...rar mai vedem oameni fericiti langa partenerii lor, oameni care sa isi construiasca familii si pe care sa ii lege sentimente strasnice.
Sunt femeie, si nu imi doresc sa fiu intr-o astfel de situatie...nu stiu ce este mai rau, sa inseli sau sa fii inselat, insa stiu cu certitudine ca oamenii care apeleaza la astfel de tertipuri pentru cinci minute de placere sunt oameni pierduti, oameni slabi care profita de caracterul partenerului de viata, oameni de nimic. Atunci cand nu mai esti fericit in relatie, nu este mai usor sa pleci? Nu ar fi mai ok daca ne-am pierde un sfert de ora din viata si am fi sinceri cu persoana care si-a pierdut poate ani? Sper doar ca intr-o buna zi astfel de exemple sa fie din ce in ce mai rare, sau cel putin, sa ma feresc de ele...suntem tineri si in loc sa iubim ce este al nostru, ravnim, din prostie, la ce are aproapele nostru fara sa ne gandim la raul pe care il producem. Imi doresc ca in jurul meu sa roiasca persoane cu un caracter macar ca si al meu si cu credinte pe care sa le respecte. Degeaba esti femeie frumoasa daca patul tau este ca o autogara, si degeaba esti barbat potent financiar daca nu ai langa tine femeia care sa iti ofere liniste.
