Azi am ales să scriu despre altceva, un subiect care nu are legătură prea mare cu restul postărilor de pe blog. Am avut o zi de rahat, ca să nu zic altfel...doar pentru simplu fapt că am vrut să ies din casă. Locuiesc în București de 4 ani, ani în care am avut de-a face cu o multitudine de oameni ai acestui oraș...fie bătrâni care se dădeau la mine pe stradă, sau indivizi care se masturbau la gurile de metrou. Am ajuns la concluzia că trebuie să ai un caracter prea nepăsător pentru a locui într-un astfel de oraș, care pe deasupra, este și capitală de țară. Ziua mea proastă nu se datorează unei singure persoane, ci nesimțirii care ne caracterizează. a lipsei de educație și a egoismului!
Cum a început povestea? O fată de 23 de ani, a luat decizia de a se prezenta într-o zi de joi la cursurile de la facultate. Până aici nimic neobișnuit. Odată urcată în RATB, am fost nevoită să suport mirosuri, conversații și îmbrânceli...însă aceste lucruri deja îmi sunt obișnuite. La întoarcerea de la facultate, am trebuit să iau, din nou, RATB-ul. Situația se prezintă la fel...aglomerație și aer închis. După câteva stații de mers cu 335, am decis să cobor din simplul motiv că nu mă simțeam tocmai ok. Eee, și de aici până a ajunge acasă, a fost drum lung. Coborâtă în stație, am decis să aștept câteva minute și să iau următoarea mașină, însă minutele s-au transformat în ore. Am așteptat undeva la o oră, interval în care trei RATB-uri (335) au trecut, pline ochi, mașini în care bineînțeles nu m-am urcat. Însă persoanele de lângă mine, nerăbdătoare să aibă parte de o plimbare cu mașina, au început să se înghesuie, să se înjure, nefăcând altceva decât să țină 335-ul pe loc. Am fost dezgustată de ceea ce am văzut... ne place să ne numim europeni, însă habar nu avem cu ce se mănâncă! Susțin cu mâna pe inimă că nu suntem un popor educat, ba din contră! Suntem atât de egoiști. încât mergem pe principiul să moara și capra vecinului, iar din acest motiv evoluția este departe de noi! Ne batem pe un scaun într-un mijloc de transport, de parca nouă ni se cuvine tot! Strigăm din toți rărunchii că nu avem aia, sau cealaltă, însă pe de altă parte dăm dovadă de o proastă creștere și lipsă de educație! Ca să nu deviez prea mult de la subiect...după toată această aventură, am luat decizia de a merge pe jos până acasă. Ca să vă faceți o idee,,,am plecat din stația Piața Iancului până undeva pe bulevardul Nicolae Grigorescu, adică o distanță destul de lungă până la destinația finală. Am mers ceva timp, însă fără a lua în considerare inaugurarea unui mall exact prin zona prin care eu treceam. Am început să văd băieți din ce în ce mai gelați, fete cu pieptul la înaintare, iar fluieratul și semințele nu lipseau. În drumul meu spre casă m-am gândit la mine și la copiii mei, la mediul în care ei vor trăi și dacă există vreo șansă ca lucrurile și oamenii din țara asta să se schimbe.
Am ales să scriu despre acest subiect pentru a arăta modalitatea prin care noi, românii, ne manifestăm în public. Nu mă simt deloc mândră în astfel de momente, ci neputincioasă... Îmi doresc o țară civilizată, cu oameni educați care să emane căldură și liniște. Momentan, trăim într-un stat agitat,în care indivizii urmaresc doar propriul interes, călcând pe ființele din jurul lor. Trăim într-o societate meschină, și ne lăudăm cu femei de ocazie și mașini de lux din care răsună manelele. Din păcate avem nevoie de ani buni pentru a ne putea numi într-adevăr un popor european și pentru a ajunge să cunoaștem educația. Spre dezamăgirea mea, pe cât de mult îmi doream când eram de-o șchioapă să ajung în București, pe atât de tare îmi doresc acum să plec...
o melodie expresivă!
Ei draga mea, am impartasit acelasi vis se pare! Eu in schimb nu am ajuns sa il traiesc ! Cred ca am avut noroc sa traiesc intr-un oras mic, dar civilizat! As vrea sa devina si Bucurestiul o capitala demna de Europa!
RăspundețiȘtergere