Cea mai mare minciuna este adevarul

   Pentru a avea relatii puternice trebuie sa trecem prin orice, insa atunci cand minciuna apare,este cel mai greu sa treci peste ea. De multe ori increderea este pierduta, nervii sunt intinsi la maxim, farfuriile sparte zac pe jos si astfel ne luam adio de la ceea ce iubim. Sau nu! Exista situatii in care, desi unul dintre indivizi a mintit, acestia accepta sa isi acorde o alta sansa, existand posibilitatea ca lucrurile sa se indrepte. Sau nu! :))

   Insa cel mai rau este cand traim intr-o minciuna, cand credem ca omul de langa noi este ceea ce ne-am dorit, si cand nu observam ca noi consideram adevar toata aceasta fantasma. Un adevar eronat, un adevar doar al nostru din care partenerul de viata lipseste cu desavarsire! In astfel de situatii nu ne ramane decat sa ne trezim, sa ne punem pe picioare si sa nu ne mai legam de oameni fara voia lor. Sunt foarte multe persoane in ziua de azi care prefera sa ramana in astfel de relatii toxice decat sa o ia de la capat...daca este asa, atunci nu va mai plangeti de omul pe care il aveti acasa si macar faceti ceva util incercand sa il schimbati!! Insa dupa cum spune o vorba din batrani..."dragoste cu sila nu se poate"!!!

Nu te teme de o femeie frumoasa...teme-te de una urata!

Traim intr-o societate complicata, uneori de neinteles, iar din acest motiv relatiile de orice natura sunt puse la incercare. Daca vorbim de relatiile sentimentale dintre un barbat si o femeie, putem observa faptul ca din ce in ce mai multe femei se complac in situatii datorita anumitor avantaje, si din ce in ce mai multi barbati trateaza femeile ca pe niste obiecte. In ambele cazuri consider ca reprezentantele sexului frumos sunt cele mai vinovate...nu esti femeie daca alegi un barbat pentru masina pe care o are, banii de care dispune si contexte in care se invarte...insa daca alegi stilul asta de viata, nu te mira atunci cand se comporta cu tine de parca ai fii o papusa gonflabila!
Cineva odata mi-a spus "nu te teme de femeia frumoasa ci de cea urata pentru ca va face orice compromis pentru a fi bagata in seama", lucru foarte adevarat. O femeie frumoasa care este constienta de atuurile sale, nu se pune singura in situatii ce ar denigra-o! O femeie cinstita nu va accepta avansurile "nesimtite" ale unui barbat fie el singur sau deja intr-o relatie...insa o femeie care este nemultumita de ea va face orice ca cealalta sa nu fie fericita...va face orice compromis cu orice pret! Din pacate, astfel de femei apar peste noapte, denigrand astfel sexul slab!
Sunt atatia barbati/femei pe pamantul acesta care ar putea fi jumatatea care sa ne stea alaturi, dar noi alegem calea gresita si ajungem fie sa ne bucuram la ce nu este al nostru, fie sa facem rau pentru ca o/un alt/a femeie/barbat are ceva mai bun!

Daca vreodata voi tine capul jos, o voi face doar ca sa imi admir pantofii!

                   

                      Sunt femeie si sunt mandra de asta! Ma consider o persoana destul de coapta pentru cele 23 de primaveri pe care le-am adunat in  buchetul vietii, o persoana rabdatoare cu oamenii din jur, o fiinta sociabila, deschisa provocarilor, pe scurt o tipa cu care ai ce discuta.

                   Nu contest ca nu am facut greseli in viata mea, insa le consider greseli minore...pe care orice "copil" le face in anii adolescentei. Ajunsa la maturitate ( sau cel putin asa as vrea sa cred, ca sunt matura :)) ), vad lucrurile din alta perspectiva...greselile trecutului sunt unele marunte asa cum am spus si mai sus, dar mai ales ma concentrez pe greselile caracteristice maturitatii, pentru ca ele sunt cele mai periculoase. Ma multumesc cu ceea ce am, si mai presus de atat, nu imi este rusine cu ceea ce am devenit!!! Sunt mandra de mine, de modul cum gandesc si cum actionez si am incredere ca pe parcurs voi realiza mult mai multe. Stiu, modestia nu este chiar punctul meu forte...insa, de obicei, nu vorbesc in felul acesta despre mine...mai degraba las persoanele care ma inconjoara sa ma descopere si sa isi formeze o parere. 

                   Dar nu despre mine vreau sa vorbesc, ci la modul general... Haideti sa ne comportam in asa fel incat oamenii sa nu ne arate cu degetul pe strada, haideti sa ne multumim cu ceea ce avem si cu ceea ce putem noi oferi, haideti sa nu mai traim pe premiza "sa moara si capra vecinului"! De ce lasam in unele situatii ca invidia sa ne ia ochii?! De ce ne pierdem timpul cu sentimente inutile, in loc sa il folosim eficient facand un pas catre evolutie?! Pentru ca este mai usor sa ne plangem de mila, decat sa punem osul la treaba!!! Din pacate, in societatea noastra exista astfel de indivi(zi)/(de) care uita de principiile morale si care aleg sa calce pe cadavre pentru a fi ei multumiti. Ei, haideti sa va spun ceva, un lucru cladit pe nefericirea altcuiva niciodata nu va rezista! Este la mintea cocosului ca roata se va intoarce, si ca lucrurile nu le vor mai fi atat de favorabile... Este important sa fim oameni cu aproapele nostru, si sa il ajutam la nevoie fara a cere ceva in schimb. 

                   Cred ca un om caruia nu ii este rusine cu ceea ce a devenit si cu oamenii din jurul sau, este intr-adevar om in adevaratul sens al cuvantului! Insa, indivizii din cealalta parte a baricadei vor trage in jos societatea in care traim, iar noi nu vom putea face mare lucru in privinta lor...asa ca mai bine prevenim prin comportamentul pe care il afisam si prin principiile pe care le dam mai departe, decat sa vindecam mai tarziu! 

Batman vs. Joker

       Suntem oameni. Avem sentimente, trairi, nemultumiri, dorinte. Vrem sa atingem culmi la care altii nici nu au visat, vrem sa ne diferentiem de ceilalti, vrem sa iesim din anonimat. Suntem atat de preocupati de viitor incat dorim sa controlam absolut orice,oricand si oricum. Ne-am dezvoltat si odata cu aceasta crestere au aparut si dorintele din ce in ce mai mari... Nu este absolut nimic anormal, ba din contra, este minunat ca aspiram la lucruri marete si ca avem incredere in fortele proprii. Ceea ce nu mai putem controla insa, este modul in care ajungem sa ne indeplinim visele.

        Este din ce in ce mai greu sa intalnim oameni realizati si sinceri, oameni instariti si fericiti, oameni care au de toate si sunt impacati cu ei... De multe ori asociez viata cu un desen animat, doar ca in cazul nostru nu exista supereroi care sa ne salveze, ci doar Jokeri care ne imping sa luam cele mai proaste decizii. Cateodata avem nevoie de un Batman care sa salveze situatia cu Batmobilul, sau un Superman care sa imprastie cu mantia lui tentatiile de natura negativa. Dar in cazul nostru, noi putem fi propria salvare, prin deciziile pe care le luam, prin modul in care privim lucrurile, si prin maniera in care dorim sa ne traim viata. 

         Faptul ca avem putere sa visam, este un pas inainte...dar trebuie sa fim foarte atenti la cum ne atingem obiectivele in viata. Daca avem motivatia necesara si sprijinul celor dragi, jumatate din drum este parcurs, trebuie doar sa mai punem putin osul la treaba si atunci ne putem considera un om realizat! De asemenea, balanta trebuie sa fie echilibrata, sa fim multumiti din toate punctele de vedere: sentimental, profesional, social si chiar spiritual, pentru ca toti acesti piloni sunt intr-o stransa legatura, legatura ce formeaza omul in adevaratul sens al cuvantului.

         Asadar, supereroi faceti din societatea asta o societate in care v-ati dori ca ai vostri copii sa traiasca, o lume pe care sa nu fiti nevoiti sa o salvati! 

Andreea si sintagma "te iubesc"

       De multe ori mi s-a spus ca sunt o persoana rece, diferita, care nu isi etaleaza sentimentele. Corect, nimic de zis! :D Spre nenorocul oamenilor dragi mie, nu sunt o persoana foarte flexibila din acest punct de vedere...nu imi place ca ceilalti sa imi cunoasca slabiciunile. Toate lucrurile astea se datoreaza oamenilor care m-au dezamagit, iar cei care trag de pe urma acestora sunt fiintele dragi din viata mea. Pentru mine un pupic pe obraz cand vii acasa sau cand pleci la munca nu inseamna foarte mult. In zilele noastre, oamenii te mint in fata, asa ca de ce nu ar putea mima niste sentimente?

       Recunosc, nu utilizez prea des sintagma "te iubesc", poate de doua ori pe an si atunci    printr-un mesaj...nu este genul meu sa te imbrac in dragoste si sa te ridic in slavi. Insa, asta nu inseamna ca eu nu primesc dragoste si atentie, poate chiar prea multa in comparatie cu ceea ce ofer, dar na...fiecare cu norocul lui! Cu toate astea, iubesc si eu...in felul meu greu de inteles. In viata mea nu exista multe persoane care se bucura de privilegiul asta, insa aceste persoane nu isi vor/pot da seama de faptul ca le divinizez. Desi de-a lungul vietii mele am fost inconjurata de iubire si caldura sufleteasca, faptul ca  ofer mult prea repede increderea oamenilor care nu o merita, m-a tarat de multe ori prin situatii destul de neplacute, lucru ce m-a transformat intr-o fiinta mai diferita. 

       Insa, atunci cand iubesc, iubesc sincer, fara asteptari sau pretentii... As putea sa iert orice si sa trec prin orice pentru fiinta iubita. De multe ori sunt prea naiva, iar in alte dati sunt prea suspicioasa...azi sunt intr-un fel, maine in altul. Dar tot ce fac, fac din iubire. Nu trebuie sa te bati cu pumnii in piept ca iubesti, pentru ca este un sentiment uman pe care toti il intalnim, fiecare in maniera sa... Nu trebuie sa oferi luna si soarele de pe cer, si nici sa arunci cu vorbe mari in stanga si-n dreapta. Pentru mine, iubirea este atunci cand sunt impacata cu mine si cu omul langa care traiesc, atunci cand un simplu mesaj de la el imi face inima sa o ia la trap de fericire, sau atunci cand nu se sfieste sa iasa cu mine pe strada. Degeaba esti femeie fatala, degeaba ai barbatii la picioare si te plimbi prin restaurante, daca nu ai trait sentimentul acesta pe cat de simplu pe atat de complicat.

         Asadar, nu trebuie sa rostesc in gura mare cele doua cuvinte, pentru ca nu am nevoie de aprobarea sau confirmarea nimanui. Si plus de asta...nu trebuie sa iubesc cum iubesti tu, pentru ca fiecare iubim in felul nostru, nu exista un sablon pentru asa ceva...Asa ca, Andreea si sintagma "te iubesc" nu sunt pe aceeasi lungime de unda, insa Andreea si iubirea sunt prietene la catarama! :D

Nu exista "nu pot" !

             De cand ne nastem avem de indeplinit niste obiective. Bine, impropriu spus noi, pentru ca la acel moment parintii sunt cei care stabilesc obiectivele pentru odraslele lor. Fiecare parinte doreste ca fiinta careia i-a dat viata sa se realizeze pe toate planurile. Ajuns la adolescenta, tanarul incepe sa se gandeasca la "ce vrea sa se faca cand o sa fie mare" , incepe sa se contureze atat din punct de vedere social, si sa isi stabileasca propriile prioritati si obiective pe care doreste sa le atinga. Exista persoane care au ca prioritate evolutia sociala, persoane care doresc sa se realizeze mai intai pe plan profesional si persoane care au ca scop principal crearea unei familii. Ce vreau sa scot in evidenta este faptul ca fiecare avem prioritati diferite insa cu acelasi grad de importanta.
            Pentru mine, o tanara de 23 de ani este prioritar sa ma realizez atat pe plan profesional cat si sentimental. Cred si vrea sa reusesc sa imbin evolutia mea profesionala cu omul care ma asteapta acasa, pentru ca din punctul meu de vedere aceste aspecte au o stransa legatura.Fiind femeie am nevoie de un sfat, de incurajare, de o vorba buna la momentul potrivit si de protectie masculina.Bine, pot exista persoane care m-ar contrazice, sustinand ca pentru a te realiza nu ai nevoie de absolut nimeni, ci doar  de propriile tale forte, lucru pe care nu il contest. Ceea ce sustin in aceste randuri nu este general valabil, ci pur si simplu ilustreaza modul in care as vrea sa se desfasoare viata mea...imi doresc ca barbatul de langa mine sa fie mandru cu partenera sa de viata, imi doresc ca familia mea sa fie impacata, si imi doresc sa fiu un exemplu pentru copilul meu. Stiu, poate gandesc departe, insa aspiratia este cheia catre un viitor de succes!
             Privind insa si din alta perspectiva, oare prioritatile sunt chiar asa benefice? Nu cumva ne complicam singuri vietile? Toti avem obiective, scopuri, target-uri si nevoi, dar oare cum ar fi viata noastra daca nu am mai prioritiza mai tot ce ne inconjoara? Nu am fi mai linistiti daca am renunta la ierarhizari, si am evolua doar pentru a ne fi mai bine si nu pentru ca am avea multe alte avantaje?  Suntem oameni si din acest motiv prioritatile fac parte din viata noastra pentru ca fara ele nu am stii sa traim...ele sunt practic busola care ne indruma spre realizarile pe care le lasam in urma noastra.Spre exemplu, asa cum am scris si mai sus, pentru mine in momentul de fata este prioritara realizarea profesionala si sentimentala, in schimb ce pentru alt tanar de aceeasi varsta prioritara la momentul actual este alegerea modelului viitoarei sale masini. Ceea ce vreau sa spun, este faptul ca oamenii aspira la mai mult, ceea ce este absolut minunat, insa nu trebuie sa dam la o parte principiile si educatia pe care am primit-o pentru a ne atinge scopurile. Sunt convinsa ca fiecare om poate evolua in maniera sa si prin fortele proprii, insa lipsa de incredere in propria persoana nu ne lasa sa ne manifestam. Asadar, inconjurati-va de oameni care sa va motiveze, nu lasati criticile sa va doboare si cel mai important scoateti din vocabular sintagma "nu pot"!

Mi-e dor...1.2

         Din nou mă întâlnesc cu acest sentiment...după o zi aglomerată, mă refugiez în odaia mea mică dar plină de amintiri. Mi-e gândul doar la tine, la liniștea pe care mi-o ofereau ochii tăi albaștri, și la siguranța care îți îmbrăca brațele. Mi-e dor de primul fior al primului sărut pe care mi l-ai furat în primele zile ale noastre... Mi-e dor de parfumul tău, de modul în care vorbeai, și de surprizele rare dar de efect pe care mi le făceai.
          În ochii mei erai un om simplu dar totuși nu puteam să te înțeleg...erai totul și nimic. Era clar că iubirea asta abstractă pe care ți-o purtam mă consuma, și aș fi dat orice să mor în brațele tale. De multe ori mă trezesc din amorțeala care mă cuprinde când mă gândesc la tine și îmi propun să merg mai departe, să mă schimb și să evadez din cușca care mă înconjoară...însă deodată realizez că nu pot! Mă trezesc cu tine lângă mine, privindu-mă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat... Ești atât de relaxat, încât toate gândurile negre dispar și încep să mă bucur de tine, semnându-mi din nou sentința la moarte!

Motivație...la feminin!

       Femeile...ființele cele mai complicate dar în același timp, cele mai frumoase. Sexul frumos este și va rămâne un exemplu prin simplitatea și puritatea sa (chiar dacă încet,încet aceste caracteristici fine încep să fie estompate de dorința de a fi plimbată într-o mașină de lux sau de a deveni angajată cu acte în regulă pe vreun post de asistentă TV). Nu vreau să scriu despre aceste personaje care sunt femei doar cu numele, ci despre acele FEMEI care nu acceptă să stea în umbra bărbatului și care își doresc mai mult de la viață.
        În zilele noastre este foarte greu să te afirmi, femeie fiind, dar nu imposibil! Bineînțeles că avem nevoie de un sprijin, iar bărbații de lângă noi sunt cei mai potriviți pentru a-l acorda. Odată primit, putem cuceri lumea! Așa că, femei investiți în voi și în educația voastră, și nu lăsați micile diferențe dintre sexe să vă oprească din evoluție! Noi avem nevoie de bărbați pentru a ne realiza, iar ei, la rândul lor au nevoie de noi tot din aceleași motive...pentru că în fond și la urma urmei suntem exact la fel. Avem nevoie unii de alții pentru a ne motiva și pentru a deveni exemple de bază pentru generațiile viitoare!

P.S.: articol pentru cea mai ambițioasă persoană pe care am întâlnit-o! (D.A.E.)
        

Mi-e dor... 1.1

                  Da, mi-e dor! Mi-e dor de tine si de clipele pe care le petreceam impreuna...mi-e dor sa ma descarc in fata ta atunci cand cineva imi strica ziua, mi-e dor de glumele noastre (proaste sau nu), mi-e dor de chicotelile fara rost pe care doar noi le intelegeam. Mi-a fost greu, insa am invatat sa traiesc fara tine, fara apelurile si mesajele primite in fiecare zi din partea ta... Am lasat sa treaca pe langa noi unul dintre cele mai importante sentimente si nici macar nu ne-am bucurat pe deplin de el. Nu regret ca te-am cunoscut, nu te regret pe tine si nu am vreun resentiment...regret doar ca nu am stiut sa ma feresc de inocenta ta "daunatoare". Cu toate astea...iti multumesc pentru clipele in care mi-ai fost alaturi si pentru vorbele tale (fie ele din suflet sau nu)... Iti multumesc pentru ca ai iesit din viata mea pentru a face loc altor oameni care sper sa fie cu mult deasupra ta. Iti multumesc ca mi-ai aratat ce fel de om sunt si ce fel de om esti.Iti multumesc pentru ca prin intermediul tau am realizat ca am 2 sau 3 prieteni adevarati si loiali...Iti multumesc pentru ca datorita tie am evoluat.
                 Poate nu mi-ai vrut raul dar nici nu ai stiut sa imi faci bine... Nu vreau sa te condamn, ba din contra, as vrea sa iti amintesti de mine peste ani si sa zambesti. Cu toate astea, ti-am fost alaturi si as fi vrut sa iti fiu in continuare, dar pentru ca sunt om si fiecare avem demnitatea noastra, nu as mai putea sa te privesc cu aceiasi ochi.
                Randurile astea sunt pentru tine, prietenul meu trecator...si pentru sufletul meu.

Ce ne facem cu neîncrederea?!

     Neîncrederea...dușmanul de neclintit al relațiilor din ziua de azi. Suntem atât de preocupați să ne realizăm pe alte planuri, încât uităm de oamenii de lângă noi. Banii au luat locul iubirii, iar relațiile de complezență sunt din ce în ce mai prezente. 

      Atunci când neîncrederea apare într-o relație, iubirea și fericirea nu mai au loc în viețile celor doi protagoniști. Ca bărbat ar trebui să îți pui un semn de întrebare atunci când femeia de lângă tine nu îți mai face crize de gelozie și îți acceptă foarte ușor ieșirile cu băieții, iar ca femeie nu ar trebui să te mulțumească faptul că omul de lângă tine îți dă bani să îți cumperi perechea de pantofi la care ți-au rămas ochii. Ne mulțumim mult prea repede cu lucruri materiale, încât uităm de ce ne-am îndrăgostit de ființa care doarme pe perna alăturată...

        Geloziile,ambițiile și vorbele spuse la nervi, ne vor urmări toată viața și ne vor face să ne întrebăm "de ce?". Femei, în loc să verificați mesajele din telefonul bărbatului iubit, nu mai bine l-ați închide pentru o oră de liniște în care să vă ascultați bătăile inimii?? Bărbați, în loc să vă duceți cu mașina într-un service, nu mai bine v-ați scoate partenera de viață la o plimbare prin parc? Sunt lucruri mărunte care ne pot schimba viețile! 

        Câteodată, tehnologia și evoluția strică... Vă plângeți că trebuie să răspundeți la un sms, dar dacă erați nevoiți să scrieți o scrisoare?! Sâmbătă seara faceți mofturi pentru că nu vă place clubul în care ați ieșit, dar dacă ieșeați doar la o prăjitură cum făceau părinții noștri?! Și cu toate astea, tot nu suntem mulțumiți... Pentru a nu devia de la subiect, un singur aspect vreau să evidențiez: faceți bine și iubiți-vă, profitați de tinerețe...iubiți-vă simplu, curat și fără interese, pentru că odată atinși de neîncredere și ale ei prietene (gelozia, ura,etc), vă puteți considera un om pierdut! 

P.S.: Poza este un pamflet și trebuie tratată ca atare! :))

Lucruri pierdute.

     Cu toții am avut decepții. Unii mai multe, alții mai puține... Eu am ajuns în etapa vieții mele în care sunt decepționată de oamenii dragi. Știu...este trist! Am ajuns la concluzia că prieteniile sincere nu mai există în zilele noastre, și că fiecare om pe care îl întâlnesc nu vede în mine decât un avantaj.
     Nu vreau să devin o "drama queen" și să îmi plâng de milă, însă sunt sigură că și TU, cititorule, ai trecut prin așa ceva. Deși suntem la fel dar totuși diferiți, fiecare gândim în maniera noastră și acționăm după cum credem de cuviință, iar aceste acțiuni pot leza oamenii din jurul nostru. Vreau să cred că oamenii nu sunt așa, că am întâlnit decât exemple de "așa nu", însă am fost de prea multe ori dezamăgită de oamenii în fața cărora m-am deschis ca și o carte ca să acord încredere celor pe care urmează să îi întâlnesc.
     Am ajuns să atingem culmea egoismului, în loc să ne înconjurăm cu iubire... Am ajuns să ne trădăm prietenii din invidie... Am ajuns să mințim oamenii care ne iubesc... Am ajuns să fim ai tuturor și ai nimănui!

A fi sau a nu fi...FEMEIE!

    Ce inseamna sa fi femeie? Hmm...o intrebare la care nu avem un raspuns clar. Femeile trec prin stari si sentimente diferite, sentimente care pe un barbat l-ar distruge cu siguranta.
    Fiecare avem in viata noastra o femeie speciala, fie ea mama, iubita sau prietena. Femeile trebuie sa fie pretuite, nu persecutate..iubite, nu tradate...respectate nu batjocorite.
    Ca femeie, este greu sa supravietuiesti. Spun acest lucru pentru ca si eu fac parte din aceasta categorie. Femeile au de-a face cu minciuna si cu rautatea celor din jur. Insa, asa cum fiecare familie are oaia ei neagra, asa si in situatia asta exista "specimene" care degradeaza atat segmentul despre care am vorbit cat si intreaga societate. Banii si celebritatea iau de multe ori ochii fetelor, iar situatiile de genul asta sunt din ce in ce mai dese.
     Asadar, femei, reprezentati sexul frumos cu mandria si cu puritatea care il caracterizeaza!

Ganduri...

       Imi place sa cred ca sunt o persoana puternica...Desi ma apropii de cei 23 de ani ai vietii mele, varsta la care tinerii ar trebui sa se laude cu un grup de prieteni larg si nopti pierdute prin diferite cluburi, eu nu pot sa spun decat ca am putini prieteni dar sinceri, iar persoanele apropiate din viata mea le pot numara pe degetele de la o mana. Chiar daca pare greu de crezut, ma mandresc cu acest lucru...pentru ca in fata lor nu trebuie sa pretind ca sunt altfel decat de obicei si nu trebuie sa ii mint pentru a crea imaginea aceea perfecta. Am prieteni care sunt sinceri cu mine, o familie care ma iubeste neconditionat si o intuitie care mi-a deschis ochii de multe ori. 

          Au existat oameni care au intrat si au iesit din viata mea, care mi-au dat multe lovituri sub centura si pe care ii consideram prieteni. Cu toate acestea, le multumesc si lor. Da! Pentru ca mi-au aratat ca pot mai mult si ca nu ma cobor la nivelul lor. Datorita acestor persoane am invatat sa iert, sa am rabdare si sa ofer a doua sansa, chiar daca de multe ori am fost din nou dezamagita... In astfel de situatii, nu-mi ramane decat sa sper ca viata le va aranja pe toate la locul lor, iar timpul va vindeca ranile. 

         Cu toate astea, inca mai am puterea sa cred in oameni. Sper sa merite! :)