... m-am gândit să îţi scriu...dar ce rost ar fi avut? Probabil ai fi luat în râs umilul meu mesaj şi l-ai fi discutat cu vechile tale prietene la o cafea.
... m-am gândit la tine... mereu o fac. Ne leagă mult prea multe lucruri pentru o perioadă atât de scurtă în care am fost suflet lângă suflet.
... au fost momente când te-am vrut lângă mine... dar probabil oamenii din jurul tău te fac să uiţi de absenţa mea.
... mi-e dor de glumele noastre... de râsul tău şi de orele pierdute în telefon.
... toate astea, pentru ce? Rănile rămân în sufletele noastre, eu rănită de tine...tu de alţii. Vina o purtăm tot noi, iar valul acesta de sentimente reprezintă pedeapsa noastră...sau cel puţin a mea. A mea, pentru că m-am încrezut mult prea repede şi pentru că nu ştiam cum e să trăiesc fără tine, fără apelurile din fiecare zi, fără discuţiile şi bârfele noastre.
Există multe "şi "-uri în relaţia noastră...multă suferinţă, şi dezamăgiri. Cu toate astea, îmi place să mă gândesc la clipele frumoase care ne leagă. Mulţi îmi spun că sunt masochistă... că îmi place să mă întorc la oamenii care îmi fac rău şi că mi-o fac cu mâna mea. Fiecare persoană care s-a perindat prin viaţa mea, a reprezentat pentru mine o lecţie... însă ce folos dacă mă lovesc tot de ei ?
Ambiţia asta prostească a mea nu mi-o pot explica, însă tot acest cerc vicios îl pun pe seama răbdării mele. Am încredere că în viaţa fiecărui om pe care l-am întâlnit am lăsat o urmă de frumos şi o amintire caldă... dacă nu este aşa, probabil o să ne revedem! :)
... şi totuşi, tot răul spre bine! Rândurile acestea sunt liniştea ta şi refugiul meu... o poveste frumoasă, din care s-au rupt doi străini ce împărtăşesc aceleaşi amintiri !
