Drama Queen

    M-am hotărât cu greu ce să aștern în rândurile ce vor urma... Zilele care au trecut au fost unele destul de agitate, dar în ciuda celor întâmplate, am realizat că există anumite stări și gânduri care pot schimba radical o persoană. Una dintre cele mai periculoase trăiri pe care un om le poate experimenta, este gelozia. Sentimentul în cauză ne poate transforma, ne poate face să ne pierdem gândirea rațională, acționând astfel în funcție de impulsurile primite, și transformându-ne ulterior în monștrii. 

   Sunt convinsă că de multe ori gelozia este mult mai puternică decât iubirea. Sunt convinsă și de faptul că gelozia poate fi numită uneori boală. Este de la sine înțeles că un astfel de sentiment de multe ori poate destrăma o relație care are în spate ani buni...ceea ce este clar este faptul că gelozia strică. Da, se spune că ea se trage din iubire...dar eu cred că de multe ori, gelozia se trage din frustrările și fricile noastre. Știu că nu există om care să nu fie gelos, sau care să nu fi avut o criză de gelozie, însă de la o astfel de criză până la una de isterie sau chiar depresivă nu este decât un pas. Nu știu dacă există o modalitate prin care noi oamenii ne-am putea controla astfel de ieșiri, însă sunt sigură că răspunsurile se află în omul de lângă noi și în relațiile noastre.  

   Nu pot spune că eu nu sunt geloasă, ar fi o ipocrizie din partea mea...dar sunt mai bine zis, egoistă. Nu fac crize, nu țip de nebună la omul de lângă mine, iar lipsa de încredere dacă există, prefer să o țin pentru mine. Nici modul în care eu acționez nu cred că este unul tocmai potrivit, pentru că de multe ori mă încarc negativ, dar spre deosebire de alte persoane, sunt mult mai rațională. Cred că un comportament umbrit de gelozie mai degrabă sperie omul de lângă noi decât să îl apropie, iar pe noi ca indivizi ne trage în jos...ne strică relațiile cu cei din jur datorită suspiciunii și lipsei de încredere, iar într-un final ne va izola de tot ceea ce se întâmplă în exterior. 

    Îmi doresc ca viața mea să nu fie deviată de astfel de trăiri. Vreau șă cred că sunt un om calculat, cu capul pe umeri care înțelege că gelozia nu face decât să ne desființeze atât pe noi cât și pe cei de lângă noi. Mulți poate vor spune că este ușor de zis și greu de făcut...nu este adevărat! Lucrurile de genul acesta sunt doar în capul nostru, pentru că dacă vrem putem, indiferent de problemele pe care le întâmpinăm. Așa că, iubiți-vă mai mult, că să nu aveți timp să fiți geloși.  

  

Imaturitate.

   În mai toate postările am ales să vorbesc despre femei. Astăzi, surpriză! Bărbații sunt subiectul nostru de discuție :)) ! Zilele care au trecut am ales să mi le ocup cu studierea comportamentului acestei specii, fără de care noi, femeile, nu am putea trăi ( deși de multe ori negăm acest lucru ) ! Bărbații pe care i-am analizat, m-au făcut să confirm faptul că...se maturizează mai greu ! Oricât aș fi încercat să port o discuție serioasă și deschisă cu unul dintre " subiecți  " , era aproape imposibil să îmi duc misiunea la bun sfârșit.

   Deși toată această imaturitate este de multe plăcută, pentru că femeile au instinctul ăsta matern și le place să își protejeze " odrasla " , nu știu cât de benefică poate fi. Sunt situații în care bărbatul trebuie să fie stâlpul unei relații, confruntându-se cu anumite probleme care pe o femeie ar consuma-o... sau situații în care soțul sau iubitul este nevoit să își apere partenera de viață...ceea ce vreau să subliniez este faptul că atât bărbatul cât și femeia au roluri separate, care se completează într-un final. 

   Recunosc, de felul meu sunt mai copilăroasă, și de multe ori, nu accept ca bărbații din viața mea să fie mai copilăroși decât mine... consider că această imaturitate este mai mult o scuză folosită de masculii de lângă noi pentru a-și acoperi greșelile. Există un dram de adevăr atunci când spunem că femeile se maturizează muuuult mai repede decât bărbații, însă faptul că s-a pus accent pe acest lucru nu a făcut decât să lăse cale liberă acestora și să plusese cu un argument în favoarea reprezentanților sexului masculin. De felul meu, sunt o persoană tranșantă și nu îmi place să asist la dramele masculine, pentru că mi se pare penibil în primul rând... ca reprezentant al sexului puternic nu te prinde o criză de isterie pentru că nu îți stă părul cum trebuie. Un alt motiv pentru care mă lasă rece  așa zisa imaturitate, este reprezentat de monotonia discuțiilor pe care le poți avea cu un astfel de       " băiețel " ...în afară de mașinuțe și fetițe, altceva nu prea știe.

    Nu vreau cu niciun chip să ne denigrez " colegii  " de viață, însă nici nu vreau să îi protejez prea mult. Un lucru este clar, datoria noastră este să ne creștem copiii și soții, să le fim alături la greu, și să le oferim cele mai bune sfaturi indiferent de probleme. Ca femeie, trebuie tot timpul să te miști, să te informezi cu privirie la hobby-urile lui, să îți pese de prietenii și familia din care provine, însă în același timp trebuie să ai grijă de tine (tot pentru el :)) ) ! 

   Cu toate acestea, sunt convinsă că eforturile noastre vor fi răsplătite într-un final cu o familie frumoasă și o dragoste puternică! 

nu măBUCURcăEȘTI!

     Azi am ales să scriu despre altceva, un subiect care nu are legătură prea mare cu restul postărilor de pe blog. Am avut o zi de rahat, ca să nu zic altfel...doar pentru simplu fapt că am vrut să ies din casă. Locuiesc în București de 4 ani, ani în care am avut de-a face cu o multitudine de oameni ai acestui oraș...fie bătrâni care se dădeau la mine pe stradă, sau indivizi care se masturbau la gurile de metrou. Am ajuns la concluzia că trebuie să ai un caracter prea nepăsător pentru a locui într-un astfel de oraș, care pe deasupra, este și capitală de țară. Ziua mea proastă nu se datorează unei singure persoane, ci nesimțirii care ne caracterizează. a lipsei de educație și a egoismului!

   Cum a început povestea? O fată de 23 de ani, a luat decizia de a se prezenta într-o zi de joi la cursurile de la facultate. Până aici nimic neobișnuit. Odată urcată în RATB, am fost nevoită să suport mirosuri, conversații și îmbrânceli...însă aceste lucruri deja îmi sunt obișnuite. La întoarcerea de la facultate, am trebuit să iau, din nou, RATB-ul. Situația se prezintă la fel...aglomerație și aer închis. După câteva stații de mers cu 335, am decis să cobor din simplul motiv că nu mă simțeam tocmai ok. Eee, și de aici până a ajunge acasă, a fost drum lung. Coborâtă în stație, am decis să aștept câteva minute și să iau următoarea mașină, însă minutele s-au transformat în ore. Am așteptat undeva la o oră, interval în care trei RATB-uri (335) au trecut, pline ochi, mașini în care bineînțeles nu m-am urcat. Însă persoanele de lângă mine, nerăbdătoare să aibă parte de o plimbare  cu mașina, au început să se înghesuie, să se înjure, nefăcând altceva decât să țină 335-ul pe loc. Am fost dezgustată de ceea ce am văzut... ne place să ne numim europeni, însă habar nu avem cu ce se mănâncă! Susțin cu mâna pe inimă că nu suntem un popor educat, ba din contră! Suntem atât de egoiști. încât mergem pe principiul să moara și capra vecinului, iar din acest motiv evoluția este departe de noi! Ne batem pe un scaun într-un mijloc de transport, de parca nouă ni se cuvine tot! Strigăm din toți rărunchii că nu avem aia, sau cealaltă, însă pe de altă parte dăm dovadă de o proastă creștere și lipsă de educație! Ca să nu deviez prea mult de la subiect...după toată această aventură, am luat decizia de a merge pe jos până acasă. Ca să vă faceți o idee,,,am plecat din stația Piața Iancului până undeva pe bulevardul Nicolae Grigorescu, adică o distanță destul de lungă până la destinația finală. Am mers ceva timp, însă fără a lua în considerare inaugurarea unui mall exact prin zona prin care eu treceam. Am început să văd băieți din ce în ce mai gelați, fete cu pieptul la înaintare, iar fluieratul și semințele nu lipseau. În drumul meu spre casă m-am gândit la mine și la copiii mei, la mediul în care ei vor trăi și dacă există vreo șansă ca lucrurile și oamenii din țara asta să se schimbe. 

    Am ales să scriu despre acest subiect pentru a arăta modalitatea prin care noi, românii, ne manifestăm în public. Nu mă simt deloc mândră în astfel de momente, ci neputincioasă... Îmi doresc o țară civilizată, cu oameni educați care să emane căldură și liniște. Momentan, trăim într-un stat agitat,în care indivizii urmaresc doar propriul interes, călcând pe ființele din jurul lor. Trăim într-o societate meschină, și ne lăudăm cu femei de ocazie și mașini de lux din care răsună manelele. Din păcate avem nevoie de ani buni pentru a ne putea numi într-adevăr un popor european și pentru a ajunge să cunoaștem educația. Spre dezamăgirea mea, pe cât de mult îmi doream când eram de-o șchioapă să ajung în București, pe atât de tare îmi doresc acum să plec... 

 

o melodie expresivă!

La cum îmi bate inima, am numai vânătăi în piept..

   Din cauza ta simt toate astea! Sunt o persoana legata de tine, legata de povestea noastra... Sunt genul de om care ar da orice pentru ca persoanele dragi să fie fericite și sunt în stare să mă sacrific  pe mine și fericirea mea pentru alții.

   Târziu mi-am dat seama că poveștile de dragoste nu se aseamănă cu cele din filme... nu există prinți și prințese, nu există relații perfecte, nu există iubire necondiționată. De ce spun toate aceste lucruri? Pentru că sunt sigură de ceea ce vorbesc și sunt sigură că și voi, cei care îmi citiți rândurile, în sinea voastră îmi dați dreptate. Omul iubit nu v-a dezamăgit niciodată? Nu aveți cumva alte așteptări de la relația la care țineți atât de mult, însă închideți ochii doar de dragul ființei de lângă voi? De multe ori vrem să arătăm lumii ce om perfect avem lângă noi și cât de bine ne înțelegem...există o vorbă din popor: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul! Cam așa stau lucrurile și când vorbim de relații...oamenii sunt într-adevăr fericiți după ani de sacrificii și răbdare, atunci când ajung să își cunoască partenerul ca pe buzunarul lor și să îl accepte...atunci când învață să trăiască cu greșelile trecutului și vadă ceea ce este cu adevărat important. Iar toate aceste lucruri se întâmplă de obicei la maturitate! 

      Poate vi se pare ciudat acest scepticism al meu, scepticism care se manifestă mai mereu,,, Deși sunt într-o relație, și sunt liniștită în momentul de față, nu pot spune că nu am avut perioade critice. Am învățat să trec peste, însă urmele au rămas. Din această cauză de multe ori mă consum, și arunc vorbe destul de grele, însă eu consider că o fac din iubire. Da, am un mod mai ciudat de a iubi, dar iubesc atât de sincer încât eu și partenerul meu de viață obosim. Obosim, simțim nevoia de libertate și singurătate, însă în același timp suntem conștienți de cât însemnăm unul pentru celălalt. 

   Vă doresc vouă, cititorilor mei dragi, să vă gândiți la oamenii de lângă voi și să le arătați într-un mod frumos, iubirea față de ei. Celor care încă nu i-au găsit, le doresc distracție plăcută, pentru că mai devreme sau mai târziu vor întâlni un om care îi va seca de toată puterea :))! Iubirea este cel mai frumos sentiment, însă aveți grijă pe cine iubiți! 

 

Rătăciri.

   Câți nu am făcut greșeli de-a lungul vieții? Unii au greșit riscând tot, alții au greșit pentru că "scopul scuză mijloacele"... De fiecare dată am spus că deciziile noastre ne definesc și la fel stau lucrurile atunci când vorbim de greșeli... greșim și rănim oamenii dragi, ne dăm principiile la o parte și alegem o minciună pentru cinci minute de împlinire. Însă când vine vorba de împlinirea noastră ca oameni, realizăm că nu suntem cu nimic mai speciali față de oamenii care nu au lăsat nimic în urma lor. Realizăm că am pierdut oameni dragi pentru oameni de nimic, realizăm ca am scăpat din mână relații sudate pentru aventuri de-o noapte... realizăm cât suntem de pierduți. 

   Greșelile sunt caracteristice nouă, fiind o trăsătură de bază a acestei specii. Fiecare individ reacționează diferit la greșelile comise fie de el, fie de ființele din jurul său...unii oferă o a doua șansă, alții sunt convinși că nu se merită. Cei care greșesc la rândul lor, acționează după propria minte și putere...unii își repară greșeala, alții fac pe nevinovații. Când greșim putem fi ințeleși, pentru că nu există om fără pată, însă cum poți înțelege un om a cărui viață este o greșeală? Un om de neînțeles, un om care nu își poate justifica alegerile și nu are puterea să se scuze?  

  Persoanele care iartă sunt persoane puternice, sau cel puțin așa consider eu. Sunt oameni care au greșit la rândul lor, și care apreciază iertarea...sunt oameni care își doresc să aibă o viață frumoasă cu oameni frumoși alături. Atunci când cineva te iartă, o face pentru că te iubește. Faptul că își pierde cinci minute din viață să îți asculte explicațiile (fie ele minciuni sau nu...) demonstrează ce însemni pentru omul în fața căruia ai greșit. 

   Întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni dezamăgiți, oameni care au fost mințiți...ce este mai trist este faptul că aceste persoane sunt persoane deosebite, persoane care au sacrificat tot pentru ființa iubita, persoane care nu au cerut nimic mai mult decât iubire. Dacă și voi vă aflați în această situație, vă doresc să aveți putere să depășiți momentele grele, și să fiți capabili să dăruiți iertarea. Însă dacă vă aflați de cealaltă parte a baricadei, vă dau un sfat: maturizați-vă! Lăsați deoparte rătăcirile tinereții, dacă nu vreți să fiți voi dați la o parte!