Așa tată, așa fiică!

   Pentru că sunt fată, sau mai bine zis, pentru că sunt om, am și eu puncte slabe... aceste puncte slabe, sunt reprezentate de oameni, oameni dragi mie pentru care aș face orice! Post-ul de astăzi, am ales să îl dedic tatălui meu, omul care mă ambiționează pe zi ce trece și care mă cunoaște cel mai bine... omul care așteaptă mai mult din partea mea, și care îmi oferă mai mult... bărbatul care nu m-ar dezamăgi niciodată și care nu m-ar lăsa pentru o altă femeie! Bărbatul care ar trece prin foc pentru mine și care nu mi-ar cere vreodată ceva la schimb! 

   Tatăl meu, este persoana din umbra mea, persoana la care mă gândesc întotdeauna atunci când iau o decizie, persoana de bază care mă susține oricând și oricum. Cred că  am specificat de atâtea ori faptul că familia înseamnă tot pentru mine. Îmi iubesc părinții, îmi iubesc prietenii puțini dar sinceri pe care îi am, iubesc oamenii care mă iubesc. Față de ei nu îmi arăt sentimentele, și nici față de tatăl meu nu am făcut-o până acum. Este prima dată când aleg să vorbesc despre el, ca mulțumire pentru ceea ce am devenit și pentru învățămintele pe care mi le-a dat. Îi semăn mult prea mult, și știu că valorile și principiile pe care le am în viață sunt identice cu ale lui. Din cauza sa, cer tot timpul mult mai mult de la oamenii din jurul meu pentru că și el a făcut același lucru cu mine, mi-a arătat că nu există imposibilul și că dacă ai voință poți realiza orice. Mi-a deschis de multe ori ochii, prezentându-mi lumea asta rea în care ne învârtim, și m-a lăsat tot timpul să învăț din greșeli. Este mândru de mine, și de cât de frumos am crescut. 

   De aceea, tată, țin să specific că și eu sunt mândră de tine, că îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut și pentru că ești modelul meu în viață! Îmi doresc ca familia pe care o voi avea să fie atât de frumoasă ca și familia pe care tu mi-ai oferit-o și îmi doresc ca tatăl copiilor mei să fie exact ca tine! Te iubesc! 

P.S.: Pentru ca mama mea sa nu se supere :)) vreau să îi transmit faptul că este cea mai bună și iubitoare mamă, și că fără ea, tatăl meu nu ar fi devenit ceea ce este acum, adică un tată exemplar și un bărbat împlinit! Te iubesc! 

Oboseală.

   Am obosit! Am obosit să îți caut scuze, să te înțeleg și să te iert! 

   Am obosit să trag de tine și de noi!

   Am obosit să îmi fac speranțe și tu să mă hrănești cu iluzii! 

   Am obosit să mă învârt într-un cerc vicios, în lumea ta!

  Am obosit, pentru că sunt femeie, pentru că am învățat să mă apăr singură în loc să o faci tu, pentru că am ajuns la limită și pentru că merit respect! Am obosit să te aștept, să îți înțeleg toanele și pretențiile pe care le ai! Am obosit să îmi pierd ani din viață cu un copil, care a rămas la stadiul jucăriilor, doar că astea de acum au roți și silicoane! 

   Cu toţii avem dreptul la fericire, inclusiv tu, cel care nu ştii să iubeşti, cel care îţi baţi joc...doar că fericirea ta va apărea mai târziu, când o să regreţi timpul pierdut, când o să te regreţi pe tine. O să fii amăgit aşa cum ai amăgit şi tu, şi o să te mulţumeşti cu jumătăţi de măsură. Orgoliul,demnitatea şi mândria de care dai dovadă acum, vor fi terfelite de o femeie pe care probabil ai agăţat-o într-un club...o femeie exact aşa cum nu îţi doreşti. Vei ajunge să trăieşti cu regretele pe care le am eu acum, cu imaginea mea în minte, şi cu răspunsurile pe care eu ţi le-am cerut tot timpul, dar nu aveai bărbăţia necesară să mi le oferi. Vei trăi cu regretul fiinţei care te-a iubit cel mai mult şi vei realiza cât de neîmplinit eşti. 

  Rândurile acestea, sunt pentru tine, femeia care iubeşti un om opus ţie...femeia puternică, răbdătoare şi frumoasă...femeia care nu are ce să îşi reproşeze, doar că a întâlnit persoanele nepotrivite...

Dacă vrei mai multă atenție, trebuie să oferi mai puțină

   Nici nu știu cum să încep...atunci când vine vorba de iubire, sunt încuiată. Și nu la modul că nu aș fi dispusă să înțeleg și să trăiesc iubirea, ci pentru că este un subiect atât de dificil, încât câteodată nu am cuvinte să vorbesc despre el. Ca femeie îmi place să fiu în centrul atenției, să fiu elementul primordial în viața partenerului meu, să mi se ofere atenție. Îmi place atunci când iubitul renunță la un meci de fotbal cu prietenii pentru a sta cu mine... îmi place atunci când adoarme ținându-mă de mână...îmi place când se mândrește cu mine. Însă problema apare atunci când toate aceste gesturi nu există! 

   De felul meu, acord atenție, câteodată muuult prea multă! :)) Atunci când nu mi se răspunde cu aceeași monedă, încep să mă transform! Consider că atunci când ești într-o relație cu o persoană lângă care vrei să rămâi tot restul vieții, este important să îi acorzi acele clipe numai ale ei, pentru că sunt cele mai frumoase și intime momente pe care un cuplu le poate avea. Așa cum am scris și în titlu, de multe ori dacă nu primești atenția pe care o meriți, este cel mai bine să tratezi omul respectiv cu neatenție și indiferență, și credeți-mă, funcționează! Pentru că suntem oameni avem nevoie de iubire, indiferent de cât de duri ne place să părem... avem nevoie de o persoană care să ne adune atunci când suntem la pământ, avem nevoie de o vorbă bună și caldă, avem nevoie de înțelegere și de un umăr pe care să plângem, avem nevoie de o persoană pe care să ne bazăm. Însă, la rândul ei, și această persoană are nevoie exact de aceleași lucruri. Nu așteptați numai să primiți fără să dăruiți, nu gândiți că vi se cuvine tot ce aveți, pentru că exact atunci când nu vă așteptați, persoana care vă suportă indiferent de toanele pe care le aveți, va hotărî că este momentul să plece. Și atunci să vă văd cum vă descurcați...

   Apreciați persoanele de lângă voi, apreciați momentele de atenție și oferiți-le în schimb! 

Familie. Demnitate. Inimă.

   Astăzi, stăteam liniștită pe Facebook, în timp ce savuram cafeaua de dimineață...mă gândeam la lucrurile pe care le am de făcut și la modul în care o să îmi gestionez timpul. Navingând cu spor pe pagina mea personală, dau de o poză foarte interesantă, postată de una dintre verișoarele mele. Pot spune cu sinceritate, că poza în cauză m-a pus pe gânduri... m-a pus pe gânduri pentru că amintește trei lucruri sacre pentru mine: familia, demnitatea și inima. Da! Pentru mine cele trei elemente sunt motorul nostru în viață, sunt caracteristicile cheie care ne diferențiază! 

    Așa cum am mai repetat în postările mele anterioare, familia ne definește. Nu cred că mai are rost să explic cum am ajuns la concluzia asta. ci pur și simplu sunt de părere că pentru fiecare dintre noi, familia sa este cel mai de preț lucru, pentru că marchează copilăria, adolescența și chiar viața noastră! Reprezintă mediul în care ne-am dezvoltat și valorile pe care le-am asimilat...pe scurt: ne reprezintă!

    Atunci când vorbim de inimă. vorbim fără doar și poate de sentimente...vorbim de iubire, de oameni dragi și suflete pereche. Este frumos să ne iubim aproapele, să ne dorim binele pentru el și să îi oferim căldură sufletească...este minunat să ne găsim omul potrivit prin intermediul căruia să trăim apogeul iubirii...și este liniștitor să știi că ai oameni care te iubesc și care te-au învățat să iubești! 

   Când vine vorba de demnitate...vorbim de coloana vertebrală a fiecărui om! Vorbim de caracterul său, de modul în care privește lucrurile, și de lecțiile de viață învățate. Când spunem demnitate, spunem siguranță...spunem valori foarte bine înrădăcinate, spunem om în adevăratul sens al cuvântului. Există de multe ori cazuri când demnitatea este dată la o parte, în favoarea inimii sau chiar a familiei...nu știu dacă este sau nu în regulă o astfel de decizie, însă sunt de părere că dacă ceva sau cineva te face fericit, merită efortul de a-l schimba și de a-l învăța să aprecieze. Dar, nu trebuie să ne dăm demnitatea  la o parte pentru fiecare individ care se strecoară în viața noastră. 

   Sunt multe cazuri pe care trebuie să le evităm, sunt multe cazuri în care aceste trei elemente prezentate se află în conflict, însă cu timpul omul învață să le ge

stioneze...unii mai bine, alții mai puțin bine. Este important însă să ne dăm seama ce rol joacă fiecare în parte, și că deși vorbim de aceleași trei caracteristici, prin intermediul lor ne diferențiem și ne construim ca indivizi.

Poza cu pricina: 

   

Spune-mi cum trăiești, ca să îți spun cine ești!

   La naștere toți primim un cadou, și anume viața. Unii știu să se bucure de el, alții nici măcar nu au habar cum să îl despacheteze... Eu una, vreau să îmi trăiesc viața cât mai frumos, însă din zi în zi este tot mai greu...nu există un model care să ne ghideze, sau mai ales, instrucțiuni de folosire. Toți ne dorim să avem o viață liniștită, și să ne înconjurăm de oameni frumoși în care să ne oglindim. Eu una am așa oameni lângă mine, și cred că toți avem, însă unii dintre noi nu le acordăm atenția necesară și nu realizăm că ei sunt de fapt pilonii de bază ai existenței noastre. 

   O viață trăită așa cum trebuie, este atunci când trăim pentru noi și prin noi..când profităm de fiecare șansă și trăim fiecare clipă cu tot sufletul. O viață frumoasă este atunci când noi, "proprietarii" , suntem personajele principale, și facem tot posibilul să evoluăm, însă fără a aduce daune celor din jurul nostru. O viață frumoasă, conduce la liniște sufletească și realizări.

   Unii aleg să își consume timpul făcând fel și fel de greșeli, alegând un drum greșit, care îi va conduce într-un final la eșec. De fiecare dată, calea cea mai ușoară de a ne atinge scopurile nu este cea eficientă, iar acest lucru se aplică la fiecare caz... Ne pierdem timp și răbdare să găsim fel și fel de strategii, când am putea, în schimb, să ne ambiționăm pentru a realiza cu adevărat ceva. Sunt de părere că fiecare om face ce a văzut în familia sa, și că familia într-un fel sau altul îl definește. Dacă am trăit într-o familie frumoasă, clădită pe valori și reguli, atunci cu siguranță vom deveni oameni de nădejde, oameni cu un caracter puternic. Însă, dacă facem parte dintr-o familie dezbinată, la rândul nostru vom deveni oameni instabili și nehotărâți. Însă, vreau să cred că există și excepții, copii care nu au avut noroc să se dezvolte într-un mediu propice, și care au înțeles că  familia uneori poate fi un exemplu negativ,..în astfel de cazuri, oamenii iau de învăț și își propun să realizeze exact opusul a ceea ce ei au avut. 

   Pentru că am deviat puțin de la subiect, nu vreau decât să subliniez faptul că niciodată nu este prea târziu să ne dăm seama de greșelile făcute în viața noastră, și să facem în așa fel încât să putem spune la bătrânețe că ne-am trăit viața frumos...Așadar, tu ești mulțumit de viața ta?

    

Gura lumii nici pământul nu o astupă!

   Îmi este din ce în ce mai greu să mă deschid în fața persoanelor din jurul meu... am impresia că toți așteaptă să pic, toți îmi vor răul și se bucură de dezamăgirile mele. Nu știu de ce toate aceste idei în capul meu. dar cred că lumea din ziua de azi este foarte rea... rar întâlnim persoane care să ne fie alături la un necaz și care să se bucure sincer pentru o reușită de a noastră.

Faptul că gura lumii este desfrânată și vorbește multe și nevrute este grav...ba că ăla face prea mulți bani, ba că cealaltă umblă prost... tot felul de astfel de păreri care sunt total nesusținute. Stau și mă întreb, de ce oamenii ăștia își ocupă timpul cu astfel de întrebări la care oricum nu vor afla răspunsul?! De ce urmărim să distrugem relații și să denigrăm oamenii pe care nici măcar nu îi cunoaștem? Crezi că dacă ieși la un suc cu o persoană, ai dreptul să o târăști prin noroi...?!  Sunteți prea obsedați de viața altora, încât uitați să o trăiți pe a voastră! 

   Da, mă adresez acum acestor oameni, oameni fără ocupație, oameni răi, care nu au avut un model în viață, ci din contră, au întâlnit numai exemple negative... de ce toată această agitație pe ce are celălalt? Suntem oameni, și vreau să cred că suntem construiți altfel...din păcate am întâlnit foarte multe astfel de persoane, persoane la care nu m-aș fi așteptat vreodată, însă care au căzut în capcana invidiei. Pe de-o parte, omul care nu are dușmani trăiește degeaba, însă când ajungi să nu treacă o zi fără să auzi o vorbă despre tine sau oamenii dragi ție, stai și te gândești cu ce ai greșit? 

   

   Am fost  învățată de cineva drag să trăiesc pe premiza câinii latră, ursul merge...cred că este mai ok așa. Cea mai bună armă este indiferența, și să fiu sinceră, mă mândresc cu mine și cu oamenii de lângă mine, iar două vorbe aiurea aruncate în vânt de persoane de nimic, nu au cum să mă afecteze! Mă consider o tânără educată și din acest motiv încerc să îi înțeleg pe acești indivizi...fiecare are rolul său pe acest pământ...însă când eu mă voi lăuda cu realizările și cu familia mea, ei vor conștientiza că au trăit degeaba!

Ce faci când râvnești la ceva ce nu este al tău?

   Poate fi scuzabilă o astfel de eroare? Este oare moral sa furăm partenerul de viață al unei alte persoane? Sunt destul de mare, și am văzut o grămadă de astfel de situații...în care femeia sau bărbatul își părăsește căminul pentru a fugi cu un/o alt/a individ/a. Așa cum am susținut și în postările precedente, trăim într-o societate în care înselatul și minciuna ocupă locuri primordiale...și, din păcate, copiii care văd astfel de situații în familiile din care provin, automat vor proceda la fel la maturitate. Atunci când ajuingi la maturitate, și râvnești la partenerul de viață al unei alte persoane, nu cred că se mai poate considera o greșeală. Ești destul de copt încât să știi să gestionezi o astfel de situație și mai ales să știi unde nu ai voie să pui mâna. Nu cred că poți fii scuzabil în vreun fel, nici măcar dacă este vorba de dragoste. Bărbați sau femei sunt cu duiumul în această lume, iar noi găsim să ne îndrăgostim tocmai de ce nu este al nostru??? Nu vreau să cert pe nimeni, sau să judec, însă persoanele care nu sunt capabile să se așeze lângă un om care să fie doar al lor, ci se gândesc să-l fure de la altcineva, sunt oameni puturoși, cărora le este lene să își caute jumătatea și o iau pe a altora! 

   O vorbă din bătrâni spune că nu întoarce vântul pomul cum întoarce c***a omul... Sunt de părere că un gram de adevăr, dacă nu mai mult, există în această zicală...de multe ori, când se îndrăgostesc, oamenii mari nu mai acționează deloc rațional, și aleg să dea vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Partea proastă este, că de multe ori, persoanele care au fugit de vechii parteneri pentru ăștia noi, se cam trezesc, și dragostea nebună dispare! Așa că, nu mai bine ne pierdem timpul în căutarea propriei jumătăți, decât să o furăm de la alții? În acest mod toată lumea este fericită...iar orgoliul și demnitatea vor rămâne intacte! 

Friend Request.

   Pentru ca in postarile mele precedente am vorbit despre relatii si prietenie, am zis, ce ar fi sa le combin intr-o singura postare? Sunt constienta ca este un subiect destul de dificil in zilele noastre, insa nu se poate oare sa impacam si prietenii si iubitii/ele? Pentru mine, o fata in zodia Leu, este mai greu...sunt o persoana geloasa si foarte posesiva...insa exact cand nu trebuie! :)) Sunt de parere ca prietenii pentru un om sunt foarte importanti, aici ma refer la prietenii adevarati...este linistitor sa stii ca ai pe cineva pe care te poti baza, care te asculta indiferent de prostiile pe care la aberezi. 

   Insa lucrurile se complica atunci cand apare un/o iubit/a. Cum sa faci ca ambii "parteneri de viata" sa fie multumiti cu timpul acordat? Bineinteles ca nu mai poti iesi cu prietenii ca de obicei, iar acestia vor arunca vina pe cealalta persoana...iar iubitul/a va incerca din rasputeri sa iti ocupe tot timpul, ba mai mult de atat, va incerca sa iti denigreze prietenii in fata ta. 

   Atunci cand vorbim de o iubita, este clar ca aceasta nu iti va accepta tovarasii, nu iti va accepta iesirile cu ei si va fi convinsa ca acestia vor incerca sa va desparta! Atunci cand vorbim de un iubit, el va crede ca prietenele tale te scot la un suc pentru a cunoaste pe altcineva!  

   Este destul de complicat ca cele doua tabere sa se impace...va exista o relatie buna numai atunci cand iubitul/a va fi prieten/a cu prietenii tai...atunci cand gasca ta va deveni si gasca lui/ei. Cred ca nu putem vorbi de un timp alocat fiecaruia dintre ei, ci putem vorbi de importanta lor in viata ta. Daca iubitul/a reprezinta ceva pentru tine, cred ca este mai ok sa clarifici asta cu prietenii...nu sa ii lasi balta, ci doar sa le povestesti, ca de fiecare data, planurile tale de viitor, insa de data aceasta sa implici persoana din dreapta ta. Asadar...sper sa aveti langa voi persoane intelegatoare, care sa va accepte cu tot cu prieteni si care sa inteleaga importanta lor in viata voastra! La randul vostru, este necesar sa stiti sa faceti diferenta dintre prieten si partener de viata, si, de asemenea, este important sa stiti sa impacati ambele tabere! Spor la semnarea acestui armistitiu! :D

Trecutul din Prezent

   Pentru ca zilele acestea am luat o pauza de la scris si m-am concentrat pe familie si oamenii dragi mie, am avut ragazul necesar sa ma gandesc la tema urmatoarei postari... cu greu m-am hotarat sa scriu despre acest subiect pentru ca nu mi s-a parut asa de interesant, insa cu siguranta ne macina pe noi toti, si anume trecutul. Trecutul face parte din vietile noastre si din "definitia" fiecarui individ...ceea ce este foarte clar pentru mine este faptul ca noi, oamenii, avem tendinta de a trai de multe ori in trecut, mai ales atunci cand vorbim de amintiri neplacute si uneori tragice, amintiri care ne-au daramat si care ne consuma pana in momentul de fata. 

  Este cert ca ne place sa ne torturam, insa de ce nu vrem sa traim cu trecutul acela frumos, cu povestile cu personaje pozitive...sa luam decat cuprinsul povestirii si sa nu ne aducem aminte de finalul trist al filmului?! Si macar daca tot acest chin ar fi fost cu folos... Ne place sa ne lasam sufletul macinat de sentimente crude produse de oamenii dragi, insa nu luam absolut deloc de invat! Si din pacate, acesta este defectul omului!!! Din aceasta cauza multi indivizi clacheaza, nereusind sa se realizeze si sa devina omul puternic la care toti visam. 

   Recunosc, si eu am momente in care imi doresc sa nu mai am absolut nicio amintire, sau momente in care ma gandesc la fiintele care s-au perindat prin viata mea...momente grele, dar pe care mi le asum! Insa reusesc sa imi revin destul de repede. Sunt constienta ca toate se intampla cu un rost si ca rabdarea si bunatatea de care dau dovada vor fi rasplatite la un moment dat. Suntem oameni, iar amintirile sunt pentru a avea ce povesti mai departe...trecutul face parte din viata noastra, insa nu trebuie sa traim in el. Trebuie sa ne axam pe prezent pentru ca doar asa vom putea evolua...iar experientele de viata prin care am trecut au rolul de a ne contura ca fiinte sociale, dar in acelasi timp de a ne diferentia de ceilalti. 

   Mai pe scurt, in tot acest timp am vrut sa evidentiez faptul ca prezentul si viitorul sunt etapele cele mai importante din viata noastra, si ca pentru a reusi ar trebui sa ne concentram asupra lor si nu asupra lucrurilor traite pana acum. Trecutul este de multe ori o lectie de viata, o lectie din care ar trebui sa avem de invatat, insa de multe ori oferim prea multe sanse si riscam sa traim intr-un trecut din prezent. Nu trebuie sa ne lasam influentati de absolut nimeni, insa trebuie sa luam de invat din greselile comise si sa ne bucuram de amintirile frumoase, pentru ca nepotii sa aiba ce auzi!

Un singur baiat...o mie de sentimente.

   Sunt destul de dificila cateodata, si iti multumesc ca ma intelegi...iti multumesc ca rabdarea pe care o ai ma linisteste indiferent de situatie, iti multumesc ca ma suporti  cu toate toanele si figurile mele, iti multumesc ca existi. Esti persoana care m-a marcat si persoana care m-a definit...m-ai prelucrat ca pe un material fin si acum sunt opera ta. Te oglindesti in mine, iar situatia este viceversa. 

Ai fost acolo in cele mai dificile momente, dar recunosc...au fost clipe in care mi-ai lipsit...clipe in care am fost furioasa pe tine...clipe in care ti-am dus lipsa mai mult decat orice pe pamantul acesta., clipe in care te-am detestat...dar au fost simple rataciri din partea noastra! Sentimentele pentru tine sunt cele mai sincere si cele mai calde, iar puterea pe care mi-ai dat-o  ma face sa trec peste orice si oricine pentru tine. 

      Vreau sa evoluam impreuna, si vreau sa cred ca suntem meniti sa fim amandoi... vreau sa imi oferi sperantele pe care ne vom cladi viitorul si familia numeroasa pe care mi-o doresc. Vreau sa avem langa noi oameni impliniti, modele in societate, oameni de la care avem ce invata.Obstacole au fost si cu siguranta vor mai fi...insa ele au rolul sa ne intareasca relatia si sa ne faca sa devenim un TOT, un TOT pe care oamenii iubiti din jurul nostru se vor sprijini in momentele dificile, un TOT de care sa fim mandri. 

   Ma bucur ca am gasit sprijin intr-un om asa ca tine, un om care lasa la vedere aparentele dar care inauntru este macinat de sentimente...un om care are nevoie de alt suflet langa el, de vorbe frumoase, de sprijin si de o viata simpla. Iti multumesc ca te-am intalnit si ca m-ai invatat anumite lectii. Iti iert greselile, pentru ca stiu ca esti o persoana deosebita in care niciodata nu as putea arunca cu noroi. Ai fost acolo langa mine si sper sa fii si de acum incolo indiferent de circumstante...ai fost si vei fi un singur baiat care imi ofera o mie de sentimente!

Un fel de Q&A

   M-am hotarat sa vorbesc despre motivele pentru care am realizat acest blog si sa imi justific intr-un fel postarile, pentru ca am primit multe incurajari dar si multe reactii la care nu m-am asteptat. Nu spun ca ceea ce scriu eu este universal valabil, ci sunt niste sentimente pe care le-am trait pe pielea mea si pe care incerc sa le descriu asa cum consider eu ca este cel mai ok. Da, am trecut prin multe dezamagiri de-a lungul celor 23 de ani...dezamagiri din partea "prietenilor" care s-au perindat prin viata mea, dezamagiri din partea persoanelor apropiate...peste unele am trecut, peste altele nu. Am foarte mare incredere in mine si in deciziile pe care le iau, respect oamenii din jurul meu si cred ca un astfel de blog nu deranjeaza pe absolut nimeni. Vrei sa il urmaresti, iti sunt recunoscatoare...nu vrei, este strict alegerea ta! Nu ai nimic de pierdut daca alegi sa nu il citesti, insa cred ca este mult mai ok atunci cand intalnesti povesti de viata asemanatoare cu a ta si te gandesti ca nu ai fost singurul... 

   Am ales sa scriu pentru ca este modul meu de a ma descarca...prefer sa invat din fiecare greseala si fiecare moment frumos sa il impartasesc. Nu imi place sa tin totul pentru mine si vreau sa ma deschid in fata oamenilor care ma apreciaza... O veche prietena din copilarie (pentru ca desi am sustinut sus si tare ca am fost dezamagita de aceasta "categorie", surprinzator mai am si oameni frumosi langa mine) mi-a scris zilele trecute spunandu-mi ca "m-am maturizat frumos". Astfel de complimente, de la oameni care  ma cunosc de-o viata,  ma fac sa ma simt speciala si ma fac sa scriu in continuare! Nu vreau sa deranjez pe nimeni cu povestioarele mele, si nici nu vreau sa critic prea mult oamenii care m-au marcat negativ...Le multumesc tuturor pentru ca datorita lor, am ce scrie! :D 

   

   Mai pe scurt, va multumesc ca ma sustineti, si ca aveti rabdare sa cititi tot ce imi trece mie prin cap! Sper sa nu va dezamagesc, si sa va mandriti la un moment dat cu faptul ca m-ati cunoscut sau ca m-ati urmarit! Pupici!!!

Spor la ciocnit oua si la citit al meu blog! :)

   M-am hotarat ca astazi sa nu mai scriu despre sentimentele si trairile care il consuma pe om de-a lungul vietii, ci sa scriu despre frumoasa perioada care se apropie, despre Sarbatorile Pascale. Insa nu o sa scriu despre sarbatoarea in sine, ci despre cum ar trebui sa privim oamenii de langa noi in zi de sarbatoare...cred ca este cel mai potrivit moment sa facem o retrospectiva, sa ne analizam comportamentul si sa ne iertam de tot raul pe care l-am produs intr-o mica/mare masura. Sa ne luam angajamentul ca ne vom schimba, ca vom reusi sa ne respectam ca oameni si ca vom gasi linistea sufleteasca de care avem nevoie. 

   Este o perioada frumoasa, o perioada curata si limpede... Zilele care urmeaza sunt unele de poveste, sunt zile in care iubirea si intelegerea plutesc in aer.  Haideti sa ne bucuram de prezenta oamenilor cu adevarat importanti pentru noi, haideti sa ne dezghetam sufletele dupa o iarna posomorata si sa ne imbracam cu iubire, haideti sa fim oameni! 

   Pentru mine Pastele este o sarbatoare linistita, care imi da prilejul sa fiu din nou copil...imi place sa ma duc la slujbele religioase inchinate acestei sfinte sarbatori, imi place sa ciocnesc oua rosii si sa mananc cozonac si imi place sa ma reintalnesc cu prietenii din copilarie! Este o perioada in care meditez asupra mea, asupra lucrurilor pe care le-am facut si asupra lucrurilor pe care vreau sa le fac de acum incolo. Desi sunt multumita de cum am evoluat pana la aceasta varsta, sunt constienta ca exista persoane pe care cateodata le-am lezat prin comportamentul meu sau prin prisma unor cuvinte spuse la nervi...din aceasta cauza imi propun in fiecare an sa fiu mai buna decat in anul precedent, mai temperata si mai intelegatoare...sper ca si in anul acesta sa imi onorez promisiunile! 

   Suntem prea obsedati de o "viata buna", de vacante costisitoare si masini luxoase, si uitam ce este cu adevarat important...ramaneti acasa intr-o zi de sarbatoare, bucurati-va parintii cu rasetele voastre indiferent de varsta pe care o aveti, luati la pas strada pe care ati copilarit si, de ce nu, jucati o miuta cu pustii vecinilor, pentru ca astea sunt lucrurile frumoase in viata. Nu firma in care lucrezi sau aceea de pe haina te fac om, ci familia si mediul din care provii...nu uitati de unde ati plecat, iar de sarbatori, intoarceti-va acasa! Vacantele mai pot astepta...

   Asadar, va doresc un Paste fericit, linistit si plin de caldura! Inconjurati-va de oamenii dragi si iertati-i pe cei care v-au gresit, pentru ca numai asa veti dobandi linistea sufleteasca! Paste fericit, spor la ciocnit oua si la citit al meu blog! :))

Ce ne facem...

...atunci cand asteptarile de la relatie sunt diferite fata de ale partenerului?

...atunci cand speram la ceva si primim in schimb exact opusul? 

   In astfel de situatii nu ne putem numi norocosi, insa nici nu ne putem plange de mila...noi am permis sa se ajunga in stadiul acesta...relatii frumoase, cu un trecut dificil dar placut in acelasi timp, ajung sa se rupa pentru ca partenerii isi dau seama dupa ani ca nu sunt compatibili...cand stau si privesc situatia de afara, mi se pare imposibil si socant cum se produc astfel de schimbari, insa daca analizam situatia mai in profunzime, raspunsul este foarte simplu...pentru a nu ne deranja partenerii de viata, pentru a nu trece pragul acela dintre normalitate si insistenta si pentru ca avem incredere ca lucrurile evolueaza in directia dorita, evitam sa cadem in "penibil" si sa ne spunem doleantele. Sunt situatii in care trebuie "sa bati saua ca sa priceapa iapa", si sunt situatii in care partenerul de viata te aproba in totalitate dar face tot cam ce stie, asa ca trebuie sa fim foarte atenti cum scapam din aceasta capcana care poate insemna sfarsitul unei relatii frumoase. 

   Este foarte nasoala o astfel de "aventura" dar si greu de dus la bun sfarsit, insa nu cred ca nu exista cupluri care sa nu fi trecut prin asa ceva. Solutia este simpla: comunicarea!!! Vorbiti, vorbiti si iar vorbiti! Nu este o pierdere de timp sa ii spui partenerului planurile tale de viitor si mult mai important este sa fie si el parte din ele! Puneti-va ordine in ganduri, meditati asupra relatiei in care sunteti implicati, si faceti-va intelesi in fata partenerului. Este ok ca ambii sa lase orgoliile la o parte si sa gaseasca o cale de mijloc, care sa ii ajute sa evolueze ca si cuplu, insa nu este ok atunci cand unul dintre parteneri inchide ochii doar pentru ca celalalt sa fie multumit de viata pe care o duce. Nu suntem marionete, sa jucam pe scena si piesa aleasa de altii! Avem dreptul sa ne construim o viata dupa propriile principii, iar daca omul langa care va aflati nu va poate oferi acest privilegiu, este clar ca nu va poate oferi "implinirea".

Nu exista barbati fideli...exista barbati neprinsi!

   In zilele noastre, inselatul este ceva cotidian...barbatul/femeia alege sa faca pasul fie pentru ca s-a plistisit de partenera/ul de viata, fie pentru ca in relatia lor ceva s-a rupt. Pentru mine nu exista scuze atunci cand vorbim de astfel de situatii, insa as vrea sa vorbesc la modul general. In societatea in care traim, toata lumea si-o trage cu toata lumea! Nu se mai tine cont de principii, de constiinta, de sentimente sau alte astfel de lucruri siropoase. Atunci cand vorbim de femei care inseala, vorbim de femei neimplinite, din punctul meu de vedere...femei care nu gasesc acasa liniste, iubire si intelegere. Insa atunci cand vorbim de barbati, lucrurile stau mult mai simplu...barbatii inseala fara motiv! Fie pentru ca au pus un pariu cu prietenii, fie din ambitie, fie din plictiseala, sau pur si simplu din cauza timpului liber. Ceea ce este mai nasol, este faptul ca oamenii care inseala, de obicei au in spate relatii frumoase, relatii pe care multi si le-ar dori...un barbat care inseala este un barbat incapabil de propria femeie, si astfel cauta femei slabe, femei care nu au pic de demnitate. Aleg sa isi petreaca o mare parte din timp cu persoane cu, care de astfel le-ar fi rusine sa iasa pe strada...persoane josnice, care pentru o cina in oras accepta anumite compromisuri. Iar, atunci cand vine vorba de femei care inseala, nici acestea nu sunt scuzate de astfel de gesturi, chiar daca cauzele sunt mult mai profunde. 

Sunt situatii in care oamenii aleg sa fie lasi, aleg sa traiasca o viata paralela datorita frustrarilor interioare, nefiind constienti ca singuri isi pun o eticheta pe care nu au cum sa o poarte cu mandrie... Pe langa asta, exemplele negative care ne inconjoara ne arata doar fata murdara si defectuoasa a relatiilor din ziua de azi...rar mai vedem oameni fericiti langa partenerii lor, oameni care sa isi construiasca familii si pe care sa ii lege sentimente strasnice. 

  Sunt femeie, si nu imi doresc sa fiu intr-o astfel de situatie...nu stiu ce este mai rau, sa inseli sau sa fii inselat, insa stiu cu certitudine ca oamenii care apeleaza la astfel de tertipuri pentru cinci minute de placere sunt oameni pierduti, oameni slabi care profita de caracterul partenerului de viata, oameni de nimic. Atunci cand nu mai esti fericit in relatie, nu este mai usor sa pleci? Nu ar fi mai ok daca  ne-am pierde un sfert de ora din viata si am fi sinceri cu persoana care si-a pierdut poate ani? Sper doar ca intr-o buna zi astfel de exemple sa fie din ce in ce mai rare, sau cel putin, sa ma feresc de ele...suntem tineri si in loc sa iubim ce este al nostru, ravnim, din prostie, la ce are aproapele nostru fara sa ne gandim la raul pe care il producem. Imi doresc ca in jurul meu sa roiasca persoane cu un caracter macar ca si al meu si cu credinte pe care sa le respecte. Degeaba esti femeie frumoasa daca patul tau este ca o autogara, si degeaba esti barbat potent financiar daca nu ai langa tine femeia care sa iti ofere liniste. 

Omul s-a nascut ca sa fie cumparat!

  Din punctul meu de vedere, mi se pare ca traim intr-o societate in care barfa, lacomia si interesul pentru ceea ce face  celalalt, ocupa locuri primordiale in educatia noastra.        Mai tarziu, elementele negative vor deveni caracteristici de baza in definirea noastra ca indivizi, si vom ajunge sa construim intr-o perioada scurta de timp, o societate defectuoasa, al carei motor se va alimenta cu gandurile si exemplele negative produse de indivizi. 

  Da, este bine sa avem ambitie, sa vrem sa facem mai mult decat apropele nostru si sa dorim sa evoluam...dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne bagam nasul unde nu ne fierbe oala.   Suntem prea interesati de viata vecinului, incat ajungem sa-i sarim gardul doar pentru a-i auzi discutiile din casa, suntem prea invidiosi daca o persoana are mai mult decat noi, incat ajungem sa o denigram in fata celorlalti...ce mai, ne transformam incet, incet in monstrii condusi de instincte pe care nici noi nu le intelegem. 

  Tot acest interes pentru aproapele nostru nu face decat sa ne distruga relatiile de orice natura, si sa ne distruga pe noi ca oameni...trebuie sa intelegem conceptul de "viata privata" si sa intelegem, de asemenea, ca niciun fel de actiune ce aduce daune (ma repet, de orice natura) nu poate fi justificata.

  Cineva mi-a spus candva o vorba "omul s-a nascut ca sa fie cumparat"...vreau sa cred ca nu e asa, desi viata mi-a demonstrat certitudinea acestei expresii. Din pacate, de multe ori beneficiile materiale sunt mai importante decat oamenii de langa noi, si multi indivizi cad in astfel de capcane. Cred cu tarie ca exista exemple pozitive in societatea noastra, si imi doresc sa intalnesc astfel de oameni...Totodata, imi doresc sa stiu cum sa ma feresc de tentatii de acest gen, si sa am taria sa ma debarasez de oamenii fara pic de caracter.  

Prezentare generala.

   Pentru ca nu am scris niciodata despre mine, m-am gandit ca ar fi cazul sa ma prezint... Nu stiu cat de important este, pentru ca majoritatea cititorilor ma cunosc...fie le sunt prietena, fie le sunt o persoana cunoscuta, sau doar o pagina de facebook. Nu ma consider o persoana realizata, dar cred ca pana in momentul de fata am dat dovada de ambitie si stapanire de sine. Imi place sa studiez domeniul stiintelor politice si dupa cum se poate observa, imi place sa scriu. Urmeaza sa ating varsta de 23 de ani in luna lui august, si imi doresc din tot sufletul sa ma realizez atat profesional cat si sentimental...imi doresc o cariera care sa imi ofere independenta si o familie exact ca familia in care m-am nascut, dar mai numeroasa! :) 

  Prieteni nu am multi, vreo 2-3, maxim 4! :)) Cunostiinte in schimb...cu gramada! De fel sunt o persoana fooaarte sociabila si din pacate naiva...insa m-am mai lecuit de-a lungul timpului. Cand vine vorba de iubire, pot spune ca sunt varza...si nu pentru ca nu ar avea cine sa ma iubeasca, ci pentru ca iubesc cu toata fiinta mea, iar de multe ori eu sunt cea care am de suferit. Sunt in stare sa trec peste orice si oricine pentru fiinta iubita, chiar daca inauntru gandurile si trairile ma macina si ma consuma...cu toate astea nu imi strig dragostea in gura mare, iar omul iubit nu va primi prea des dovezi de iubire din partea mea. Insa, pe de alta parte, sunt inconjurata de iubire de toate felurile!!! 

  Nu imi place sa fiu mintita, consider ca sunt destul de puternica sa suport adevarul...si mai cred ca Dumnezeu da celor ce pot duce, asa ca intr-un fel sau altul ma consider norocoasa. Nu vreau sa dezamagesc persoanele dragi din viata mea, ba din contra, as vrea sa se mandreasca cu mine. Imi place sa las o amintire placuta oamenilor, si sa se gandeasca cu zambetul pe buze la mine...bineinteles ca sunt persoane pe care le regret, insa nu te poti inconjura de oameni cu care nu esti compatibil. 

   

   In linii mari, cam asta sunt...am uitat sa mentionez, numele meu este Andreea! :))

melodia mea preferata: https://www.youtube.com/watch?v=5FeleOT3Ekg

A gresi e omeneste ?!

   De multe ori, viata noastra este complicata. Eu cred ca singuri ne-o complicam...pentru ca la un moment dat, luam anumite decizii deloc potrivite pentru noi dar si pentru cei din jur, iar atunci cand ne dam seama de raul facut, suntem atat de lasi incat incercam sa gasim scuze pentru comportamentul nostru.

   Trebuie sa invatam ca nu totul ni se cuvine, si ca daca un om te iarta sa fim constienti ca nu ne va ierta la infinit. Da, este omenesc sa gresim o data, dar nu mereu... De obicei, oamenii care sunt iubiti aceia sunt si cei care nu stiu sa aprecieze ceea ce au langa ei...iar oamenii care iubesc nu au decat sa duca in spate povara caracterului lor frumos si darul de a ierta. 

Nu imi pot explica de ce oamenii nu invata din greseli... Am ajuns intr-o situatie in care suntem mai preocupati de ceea ce castigam si cum castigam, incat mijloacele pe care le utilizam si oamenii pe care ii ranim in tot acest proces nu conteaza. Ne lasam condusi de exemplele negative din viata noastra (si aici ma refer la oamenii care ne vor "binele"), si ajungem sa ne comportam ca niste gunoaie.

   Este de inteles atunci cand comitem anumite fapte fara voia noastra, insa atunci cand suntem constienti de consecinte si totusi mergem inainte, nu mai avem scuze; fie suntem oameni fara scrupule, care nu se gandesc la cei de langa ei ci doar la propria fericire, fie suntem pur si simplu prosti. De multe ori invidia si rautatea care ne inconjoara, ajung sa fie parghiile principale care ne conduc pe piste gresite si care ne transforma in indivizi fara sentimente dar in acelasi timp slabi, cu o constiinta incarcata si cu un suflet greu si apasator.

   De ce ne complacem in astfel de situatii, nu stiu...poate pentru ca este mai usor sa faci rau, decat bine. Dar trebuie sa tinem cont de faptul ca toate in viata se platesc, si ca sinceritatea si omenia sunt caracteristici definitorii pentru a te putea numi om...

Perfect(iunea)...

   ...nu exista! Sau cel putin pentru mine. Nu cred intr-un astfel de concept, si mai ales cand acesta se aplica in anumite circumstante nepotrivite, spre exemplu, atunci cand vorbim de cel/cea de langa noi. Nu exista barbat perfect, asa cum nu exista nici femeia perfecta...sunt doar niste prototipuri in jurul carora ne traim viata.

   Barbatul perfect este cel care te iubeste si te accepta asa cum esti, iar femeia perfecta are exact aceleasi caracteristici. Perfectiunea este ilustrata prin modul in care te priveste, prin felul in care iti vorbeste si prin disponibilitatea pe care o are pentru tine. Un barbat perfect nu este plini de muschi, tatuat si cu parul perfect! O femeie perfecta nu are corpul ca de papusa, poarta tocuri si nu iese din casa nemachiata...ci este exact opusul!!! Femeii perfecte ii sta bine si cu adidasi dar stie cand sa poarte si un pantof, stie ca trebuie sa aiba grija de ea si de corpul ei si este constienta ca doua straturi de fond de ten nu o vor ajuta cu nimic. Iar barbatul ideal este constient de atuurile sale, dar nu se lauda, stie sa isi protejeze partenera si mai mult de atat, nu va incerca sa o intreaca atunci cand vine vorba de frumusete! 

   Cred ca ar fi mai ok daca am renunta la aceste idei proaste impregnate in mintea noastra de oamenii din societate care pun un accent mai mare pe aspectul fizic decat pe ceea ce gandim si facem, si am incerca sa fim fericiti cu oamenii de langa noi. Nu trebuie sa ne alegem partenerul de viata dupa modul in care arata, sau dupa stilul vestimentar, ci dupa modul in care ne simtim atunci cand suntem impreuna! Am ajuns sa punem pret pe doua haine de firma si sa aruncam la cos iubirea...asa ca in ce societate traim??? 

   

   Cateodata evolutia asta atat tehnologica cat si a societatii nu este buna...ne face pe noi, oamenii, sa devenim niste roboti pentru care aparentele sunt cele mai importante! In ziua de azi, femeia se lauda cu masina iubitului, iar barbatul cu "bunaciunea" de langa el, insa ambele sunt trecatoare...vor aparea modele mai noi in ambele cazuri! Desi suntem oameni, foarte putini dintre noi traiesc dupa cum le dicteaza inima, dar alegerile proaste din viata noastra ne vor urmari, iar la un moment dat vom regreta toate aceste "perfectiuni"!

    In concluzie, perfectiunea poate fi definita foarte simplu: oamenii care ne iubesc!

Uneori trebuie sa taci ca sa te faci auzit

Cat de importanta este tacerea? Din punctul meu de vedere, daca taci la momentul potrivit te poti considera un erou! Iar daca tacerea aceasta vine din partea unei femei, atunci aceea este femeia perfecta!!!

Tacerea nu este unul din punctele forte ale unei doamne...ba din contra! Tipam, spunem fel si fel de vorbe cand suntem suparate, dar tot nu rezolvam nimic. Cateodata, partenerii de viata nici macar nu ne mai asculta discursul, mai ales sa ne mai si inteleaga...iar faptul ca tonul este unul ridicat, va mari intensitatea conflictului cu siguranta :))!

Cand suntem suparate, nu ne putem controla absolut deloc, insa trancanitul asta (pentru ca eu asa il consider, chiar daca sunt femeie) nu va aduce nimic bun si nici nu va schimba in vreun fel relatia dintre cei doi parteneri...in cel mai bun caz, barbatul va pleca in oras doar-doar sa scape de gura nevestei, iar femeia va fi un munte de nervi pe punctul de a exploda. Sau in cel mai nefericit caz...barbatul pleaca definitiv in oras...

Din pacate, nu asa se rezolva o problema...daca tipi nu inseamna ca esti constient de rupturile din relatia ta, ba mai mult de atat, dai dovada de imaturitate! O femeie in adevaratul sens al cuvantului trateaza situatia cu seriozitatea necesara, discutand cu partenerul de viata si solutionand intr-un fel sau altul problema. O femeie coapta isi va intelege barbatul (dar nu ii va gasi scuze)  si va accepta faptul ca si ea este la randul ei vinovata intr-o oarecare masura. O femeie adevarata stie ca tacerea este pretioasa, mai ales daca este oferita la momentul potrivit!!! Eu nu sustin faptul ca femeile nu trebuie sa se exprime, sa spuna ce gandesc si sa actioneze asa cum cred de cuviinta, din contra, chiar sustin astfel de porniri din partea sexului frumos! Insa eu vorbesc de situatiile in care relatiile dintre doi iubiti s-au racit, iar modul prin care o femeie reactioneaza cuprinde si aceste crize insotite de tipete, care conduc mai tarziu la vorbe grele spuse la nervi si la despartiri fortate.

Asa ca, tonul ridicat nu ne va aduce beneficii indiferent de situatie... Decat sa ne pierdem timpul urland din toti rarunchii fara niciun scop, eu zic ca ar fi mai bine sa ne pregatim un discurs care sa ii motiveze pe partenerii nostri de viata, nu sa ii indeparteze, si care sa ii faca sa inteleaga ca o femeie care tace atunci cand trebuie este o comoara!